10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialMinoritarii, o treime din populația Marii Britanii, în 2020

Minoritarii, o treime din populația Marii Britanii, în 2020

Aproape o treime din britanici vor proveni din rândul minorităţilor etnice până în 2050, în cazul în care tendinţele actuale continuă, potrivit unui studiu publicat marţi de către Policy Exchange, un centru de cercetare, anunță Mediafax.

Comunităţile de culoare şi ale altor minorităţi etnice se dezvoltă într-un ritm mult mai important decât populaţia albă şi schimbă în mod radical "faţa" Marii Britanii, relevă studiul.

Cele mai importante cinci comunităţi dintre acestea – indiană, pakistaneză, cea originară din Bangladesh, africani de culoare şi caraibi de culoare – reprezintă aproximativ opt milioane de locuitori, adică 14% din populaţia actuală, precizează Policy Exchange.

Acest număr s-a dublat în ultimul deceniu, în timp ce populaţia albă a rămas aproape la acelaşi nivel. Dacă această tendinţă continuă, minorităţile etnice vor reprezenta între 20 şi 30 la sută din populaţia totală până în 2050.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă