Ceea ce se anunța a fi o mișcare pașnică de nesupunere civică pentru drepturi și libertăți politice în fosta colonie britanică s-a transformat, la sfârșitul acestei săptămâni, într-o confruntare violentă între protestatari și forțele de poliție, care au folosit, pentru prima oară de la revenirea Hong Kong-ului la China, gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc împotriva demonstranților. Luni, însă, poliția se retrăsese, lăsând centrul orașului sub stăpânirea protestatarilor și autoritățile comuniste de la Beijing cu o mare dilemă: ce urmează acum?
În 1997, când Marea Britanie a returnat Hong Kong-ul Chinei, liderul de la acea vreme al Partidului Comunist Chinez a venit cu formula „O țară, două sisteme”, prin care celor peste șapte milioane de cetățeni ai orașului li se garantau libertățile civile, dreptul la liberă exprimare și o serie de libertăți politice vreme de 50 de ani.
Ideea lui Deng părea să fie că 50 de ani sunt o perioadă rezonabilă pentru evoluția liberală și democratică a Chinei, ștergerea diferențelor ideologice și reunificarea sistemelor politice, dar acum, după 17 ani, lucrurile o iau în direcția opusă, spre reeditarea celui mai mare coșmar al lui Deng, demonstrația prodemocrație din Piața Tienanmen din Beijing, strivită sub șenilele tancurilor pe 4 iunie 1989. Și acest lucru, ca urmare a deciziilor luate de noul lider chinez, Xi Jinping, care nu pare să fi învățat nimic din trecut.
De ce e Hong Kong-ul altfel
Când a devenit colonie britanică, la mijlocul secolului al 19-lea, Hong Kong-ul nu era mai mult decât o mulțime de sate de pescari care nu numărau nici 10.000 de oameni. În 1997, când a fost predat Chinei, era unul dintre cele mai importante centre financiare ale Asiei, un oraș bogat și supraaglomerat, cu o populație de peste șase milioane de locuitori. Cei mai mulți dintre ei erau refugiați din China comunistă, care căutau libertatea în această enclavă supusă Coroanei britanice.
Urmașii acestor refugiați sunt studenții, care ocupă astăzi centrul orașului cerând reforme democratice și alegeri libere. Suspiciunea față de regimul de la Beijing a fost vizibilă încă din anii ’90, când o mare parte a cetățenilor din Hong Kong au ales să emigreze în Statele Unite, Canada sau Australia, decât să creadă în promisiunile comuniștilor, iar cei care au rămas nu au încetat niciodată să ceară ceea ce li s-a promis la „reunificare”.
Regimul privilegiat de autonomie s-a transformat treptat într-unul de semi-autonomie, iar în 2004 guvernul central a decis că orice modificare a legilor electorale ale Hong Kong-ului trebuie aprobată mai întâi de Beijing. Regimul din Hong Kong a devenit astfel o struțocămilă în care liderii politici erau aleși de un comitet care răspundea comenzilor de centru, în vreme ce libertatea de expresie și libertatea presei erau garantate. De-a lungul anilor, locuitorii au organizat periodic uriașe demonstrații în care revendicau drepturile democratice, dar acestea au fost întotdeauna pașnice și civilizate. Uneori, vocea străzii a fost ascultată, așa cum a fost cazul când au fost retrase o serie de legi privind ordinea și siguranța sau atunci când liderii numiți de Beijing au încercat să introducă în școli ore de îndoctrinare sub forma „învățământului patriotic”. În 2004, China continentală (comunistă) a publicat o declarație în care promitea să ia în considerare organizarea de alegeri directe, prin sufragiu universal, în Hong Kong, până în 2017.
Xi Jinping și vechea ordine
De la preluarea puterii la vârful partidului, Xi Jinping a dus o campanie anticorupție susținută de resuscitarea „valorilor comuniste” și a naționalismului xenofob chinez, totul supus controlului său personal strict, așa cum China nu a mai văzut de multă vreme. Această restaurație a vechii ordini de mână forte s-a manifestat și în atitudinea Beijingului față de Hong Kong, astfel că pe 31 august China a decis că va permite alegeri directe în 2017, dar că alegătorii vor trebui să aleagă dintr-o listă aprobată în prealabil de un super-comitet de 13.000 de oameni care va fi numit de Beijing. Cu alte cuvinte, cetățenii din Hong Kong nu vor avea dreptul să nominalizeze proprii candidați la conducerea regiunii și vor fi obligați să aleagă între oamenii selectați dinainte de Beijing. Imediat, mișcările prodemocrație au anunțat proteste, dar în buna tradiție a orașului acestea ar fi trebuit să fie proteste pașnice. În fruntea acestor proteste s-a remarcat mișcarea Occupy Central, coordonată de un grup de profesori universitari și clerici, care vor să își câștige drepturile politice, prin „pace și iubire”. „Pacea și iubirea” au funcționat până săptămâna trecută, când mai multe organizații studențești (aceleași care au determinat scoaterea învățământului patriotic din școli), au declarat boicotarea cursurilor, o decizie căreia i s-au alăturat repede și elevii din învățământul secundar. Vineri, studenții au ieșit în stradă încercând să ocupe străzile principale din districtul financiar iar sâmbătă seara, în momentul în care au încercat să ocupe clădirea autorităților locale, poliția a declanșat atacul. Potrivit poliției, au fost trase fix 87 de grenade lacrimogene și 41 de oameni au fost răniți în confruntări, dar, după o zi și o noapte, ieri poliția se retrăsese de pe străzi, lăsând cele mai importante cartiere ale orașului sub ocupația protestatarilor. Acum, la Beijing, Xi se întreabă cum trebuie să reacționeze pentru că riscurile sunt enorme.
Umbrela „Revoluției Umbrelelor”
În Hong Kong este foarte cald zilele acestea și oamenii care au stat zeci de ore pe străzi au încercat să se protejeze de soare cu ajutorul umbrelelor. Umbrela a devenit simbolul mișcării prodemocrație după ce mulți dintre demonstranți au fost văzuți încercând să se protejeze de grenadele poliției cu aceleași umbrele fără nici un succes. Ieri la prânz, cetățenii care au venit să se alăture protestului, au adus cu ei umbrele pe care le-au așezat cu grijă deasupra celor care rezistaseră toată noaptea poliției și care acum dormeau direct pe asfaltul încins. De aici, „Revoluția Umbrelelor” cum a fost numită revolta Hong Kong-ului.
Implicațiile acestei revolte ar putea fi uriașe și explică atitudinea rezervată a Beijingului, care pare că nu știe cum să reacționeze și încă își calculează mișcările. Pericolul cel mai mare pentru regimul comunist oligarhic de la Beijing este răspândirea mișcării prodemocratice pe continent. Mâine, 1 octombrie, este Ziua Națională. China aniversează 65 de ani de la instaurarea comunismului. Occupy Central a anunțat déjà că inițiază începând din aceeași zi o largă mișcare de nesupunere civică și, ca urmare a violențelor, de duminică, un număr important de sindicate, organizații, instituții și chiar mari industriași au anunțat că i se vor alătura. În aceeași zi, în fosta colonie portugheză Macao, vor avea loc marșuri de protest și de solidarizare cu Hong Kong-ul. Febra democrației se poate răspândi în orașele Chinei comuniste cu viteză și de aceea, Beijing-ul face tot ce îi stă în putință să țină „chinezul de rând” departe de ceea ce se întâmplă în Hong Kong. Presa chineză nu a difuzat nici un fel de informații în afară de faptul că a avut loc o manifestație neautorizată și ilegală, iar pe rețelele de socializare orice referire la evenimentele din Hong Kong a fost cenzurată. Cu toate acestea veștile nu pot fi ținute mult timp ascunse.
A doua mare necunoscută este des-tabilizarea piețelor financiare asiatice pe care China nu și-o poate permite. Hong Kong este în inima economiei asiatice și mondiale și orice represiune violentă de felul celei din piața Tienanmen riscă să provoace un cutremur economic cu consecințe incalculabile pentru regiune și pentru China însăși.
În sfârșit, relațiile regionale vor fi afectate grav. Dincolo de tensiunile cu Japonia, Filipine sau Vietnam, principalul efect al crizei din Hong Kong se resimte déjà în Taiwan. În luna martie studenții taiwanezi au ocupat vreme de aproape o lună parlamentul de la Taipei, până a obligat guvernul să renunțe la o serie de legi care adânceau dependența economică a insulei de continent. Acum mișcarea democratică taiwaneză va avea motive suplimentare pentru a respinge apropierea de China comunistă.
Acum o lună, Armata Populară se întreba dacă americanii vor riposta în cazul unei invazii a Taiwanului și dacă vor fi capabili să facă față unei confruntări. Acum, se întreabă dacă vor mai avea o țară de apărat. La Beijing, comuniștii dau, ca întotdeauna, vina pe americani și britanici, că ar alimenta mișcarea democratică din Hong Kong, dar ezitarea lor de a scoate armata pe străzi este semn că nu sunt încă pregătiți de o confruntare cu restul lumii. Dacă ar fi, ar repeta masacrul din piața Tienanmen. În fond, cartierul general al armatei chineze din Hong Kong se află la câțiva pași de locul unde se găsesc zecile de mii de manifestanți.
