10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMișcarea șiită libaneză Hezbollah și-a asumat un atac asupra unei patrule israeliene...

Mișcarea șiită libaneză Hezbollah și-a asumat un atac asupra unei patrule israeliene la frontiera libaneză

Presa străină scrie că mișcarea șiită libaneză Hezbollah și-a asumat marți responsabilitatea pentru un atac la frontieră în care doi soldați israelieni care efectuau o misiune de patrulare de rutină au fost răniți.

Soldații desfășurau o "activitate de rutină" când un dispozitiv exploziv a fost detonat în apropierea lor pe partea israeliană a frontierei cu Libanul, a declarat o purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, citat de Agerpres.

Expertul militar al Hezbollah Hassan Haidar a fost ucis când o dronă israeliană a lovit un dispozitiv de spionaj pe care îl dezmembra în orașul de coastă din sud Adloun la 5 septembrie.

Anterior în cursul aceleiași zile, o sursă din securitatea libaneză a declarat pentru DPA că o bombă plasată la marginea drumului a explodat când un tanc israelian a trecut în apropiere de al-Sendaneh în zona Shebaa.

Artileria israeliană a replicat deschizând focul asupra dealurilor de la al-Sendaneh. Două obuze au căzut în interiorul teritoriului libanez la Kafr Shouba dar nu au fost raportate imediat victime.

Trupele israeliene au împușcat și rănit duminică un soldat libanez în apropiere de frontieră. Soldatul făcea parte dintr-o patrulă a armatei libaneze ce a intrat sub tiruri la Jabal al-Sendaneh, la vest de zona disputată a fermelor de la Shebaa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă