Administrația americană s-a opus acordării statutului de „aliat major non-NATO“ al SUA pentru Moldova, Ucraina și Georgia. În Europa, presiunile pentru o „normalizare“ a relațiilor cu Rusia sunt în creștere, de aceea testul seriozității și determinării UE de a nu ceda în fața Rusiei se va da în Moldova.
Rezoluția adoptată săptămâna trecută de Congresul american (prin consens unanim atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților) prin care autorizează acordarea de sprijin militar letal Ucrainei și instituirea unor sancțiuni noi împotriva Rusiei este importantă mai mult prin ceea ce lasă deoparte decât prin ceea ce conține. În formularea inițială, rezoluția nu „autoriza“, ci „cerea“ aplicarea de noi sancțiuni și declara totodată cele trei țări din estul Europei care au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană – Moldova, Ucraina și Georgia – drept „aliați majori non-NATO“ ai Statelor Unite, o formulă care presupune un angajament american major de a apăra aceste țări în caz de agresiune.
Din cauza implicațiilor și obligațiilor pe care le-ar crea un asemenea statut pentru guvernul american, Casa Albă s-a opus acestei formulări. Rezoluția este inițiată de un senator democrat și unul republican și este unul din ultimele acte adoptate de actualul Senat cu majoritate democrată. Cum președintele Obama trebuie să promulge rezoluția, iar simbolistica unanimității trebuia păstrată, senatorii au făcut un pas înapoi și au retras din textul final această formulare. Administrația s-a opus și formulării prin care „se cerea“ impunerea de noi sancțiuni pentru că atunci ar fi devenit imperativă pentru Casa Albă. Administrația a argumentat însă că o asemenea obligație ar rupe unitatea dintre Statele Unite și Uniunea Europeană cu privire la regimul sancțiunilor. Obama însuși a declarat că „ceea ce contează este ca Putin să vadă că Europa este alături de noi și că avem răbdare“ și a apreciat că dacă rușii vor vedea, în timp, că nu există fisuri în coaliție, atunci vor realiza că au mai mult de pierdut decât de câștigat și își vor schimba atitudinea.
Europa dictează ritmul
Rezoluția nu îl obligă pe președintele american să impună sancțiuni noi – împotriva Gazprom și a exporturilor de armament, dar îi oferă acest instrument și îi dă mână liberă să acționeze cum crede de cuviință. Din declarațiile sale, rezultă limpede că Barack Obama nu va risca să forțeze adoptarea de sancțiuni noi fără să fie sigur că UE va urma SUA. Rezoluția îl autorizează pe președinte să ofere ajutor militar „letal“ Ucrainei, dar deja Obama a refuzat cel puțin o dată cererea lui Petro Poroșenko de a primi arme și muniție și este greu de crezut că va accepta acum să facă acest pas. De altfel, unul dintre argumentele administrației împotriva unei legi constrângătoare a fost că economia europeană este mult mai dependentă de comerțul cu Rusia decât cea americană și că a împinge lucrurile prea departe ar putea duce la un refuz al acestora de a merge alături de Statele Unite. Cu alte cuvinte, Obama le-a spus senatorilor că Europa depinde prea mult de gazul rusesc pentru a accepta să impună sancțiuni împotriva Gazprom. Ritmul în care Occidentul va reacționa la acțiunile agresive ale Rusiei va fi dictat, prin urmare, de Europa, chiar dacă americanii vor deschide drumul, și în ultimul rând, de Germania, care s-a aflat în fruntea eforturilor diplomatice privind armonizarea pozițiilor europene privind regimul sancțiunilor.
Ofensiva „înțelegătorilor“
Problema este că Angela Merkel are mari probleme să păstreze unitatea pozițiilor față de Rusia nu numai în Europa, ci și acasă, în Germania, chiar în propriul guvern. În afară de Stânga radicală prorusă, tot mai multe voci din Partidul Social Democrat, în frunte cu ministrul de Externe, Frank Walter Steinmeier, critică poziția „inflexibilă“ a cancelarului și cer revenirea asupra sancțiunilor chiar în lipsa unor dovezi că Rusia s-a retras din Ucraina și garantează integritatea teritorială a acestei țări. Genul acesta de „înțelegători“ (versteher), cum i-a numit presa germană, de felul lui Steinmeier nu numai că se opun înăspririi regimului sancțiunilor și îndulcirii celor existente, dar se opun ferm acordării oricărei perspective de aderare la UE Ucrainei. Atitudinea față de Georgia e similară.
În schimb, pare că pregătesc o strategie alternativă. Potrivit cotidianului Wall Street Journal, noua Comisie Europeană pregătește reorientarea strategică a politicii externe a UE dinspre Europa de Est spre Balcanii de Vest, unde, spre deosebire de țările Parteneriatului Estic, există o perspectivă de aderare certă, cu două țări – Serbia și Muntenegru – având statutul de candidat și cu celelalte așteptând să îl primească.
Testul Moldova
În pofida eforturilor președintelui Traian Băsescu, România nu a reușit să convingă Bruxelles-ul „să rupă“ Moldova din grupul statelor est-europene și să o „transfere“ în cel al țărilor din Balcanii de Vest, ceea ce i-ar fi oferit o perspectivă clară de aderare. Acum, Moldova a devenit terenul pe care va fi testată hotărârea Europei de a spune „stop“ expansiunii influenței rusești în Răsărit. Dacă guvernul de la Chișinău va face ceea ce trebuie în materie de reforme și combaterea corupției, UE va fi pusă la un moment dat în fața obligației de a oferi sau refuza perspectiva aderării Republicii Moldova. Din acest punct de vedere, o veste bună este că Germania și Angela Merkel, în special, s-au implicat puternic în rezolvarea conflictului transnistrean și în sprijinirea Moldovei, iar la Berlin există un curent favorabil Moldovei. Iar, în acest context, președintele Klaus Iohannis ar trebui să mențină obiectivul aderării Moldovei la UE drept o prioritate a politicii externe a României.
