6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Moment penibil pentru Theresa May la Bruxelles. Șefa guvernului britanic a...

VIDEO. Moment penibil pentru Theresa May la Bruxelles. Șefa guvernului britanic a fost ignorată de reprezentanții celorlalte țări membre UE

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, a avut parte de un moment penibil la Bruxelles, unde venise să participe la lucrările Consiliului European, informează presa internațională.

Joi, la reuniunea de deschidere a lucrărilor, toți ceilalți lideri din UE se salutau și se îmbrățișau, în timp ce Theresa May stătea singură și părea dezorientată. "După 11 secunde în care ea a părut să caute pe cineva cu care să vorbească, Theresa May a decis să se așeze pe un scaun", relatează Daily Mail.

Ulterior însă, pe parcursul discuțiilor oficiale, Theresa May s-a implicat în program, fiind fotografiată în timp ce vorbea cu Angela Merkel și cu Martin Schulz.

Seara de joi a avut din nou un moment jenant. Presa britanică susține că Theresa May nu a fost invitată la cina oficială, iar explicația ar fi aceea că liderii din restul UE au dorit să discute doar între ei, fără prezența doamnei May, despre planurile lor comune legate de Brexit.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă