14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMoscova și Ankara s-au înțeles, miercuri, asupra unui acord privind încetarea focului...

Moscova și Ankara s-au înțeles, miercuri, asupra unui acord privind încetarea focului pe întregul teritoriu sirian

Oficialii turci şi ruşi s-au înţeles, miercuri, asupra unui acord de încetare a focului. Tratatul ar trebui să intre în vigoare la miezul nopții în toată Siria, a anunțat miercuri agenția de presă turcă Anadolu, preluată de Agerpres.

Planul vizează ca încetarea focului instaurată în Alep să se extindă în întreaga ţară, excluzând în același timp “grupurile teroriste”, precizează agenția turcă de stat. În caz de succes, acest acord ar trebui să constituie baza unor negocieri politice între regim și opoziție pe care Moscova și Ankara vor să le organizeze la Astana (Kazahstan).

Anadolu precizează că cele două țări au ajuns la un consens asupra extinderii încetării focului stabilite la Alep la începutul acestei luni, pentru a le permite civililor și rebelilor să evacueze orașul.

Cele mai citite

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă