11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialMotivul pentru care supraviețuitorii atacului din Bangladesh au fost cruțați. Cu ce...

Motivul pentru care supraviețuitorii atacului din Bangladesh au fost cruțați. Cu ce imagini au rămas în memorie

Un supravieţuitor localnic al carnagiului comis vineri noaptea de jihadişti într-un restaurant din capitala Bangladesh-ului, Dhaka, spune că atacatorii i-au cruţat viaţa doar pentru că era musulman, iar acum se simte traumatizat de ţipetele victimelor masacrate cu lovituri de macete, informează Agerpres

Atacatorii le-au spus de la început ostaticilor că numai cei care nu sunt musulmani vor avea de suferit, afirmă localnicul care a cerut să nu i se divulge identitatea. ‘M-au luat împreună cu doi dintre colegii mei şi ne-au obligat să ne aşezăm, cu capul pe o masă (…) M-am rugat la Allah, cu capul aplecat. Am vomitat de mai multe ori. Ne-au avertizat să nu ridicăm capul, dar la un moment dat l-am ridicat puţin şi am văzut pe podea un corp plin de sânge’, povesteşte supravieţuitorul. 

El nu a crezut că va scăpa cu viaţă în cele 11 ore cât a durat acest coşmar în noaptea de vineri spre sâmbătă, timp în care au fost masacraţi cu arme albe 20 de ostatici, dintre care 18 străini, majoritatea italieni şi japonezi. 

‘Am auzit multe ţipete, plânsete şi focuri de armă în primele minute. Apoi a fost o lungă pauză. Către miezul nopţii, am auzit alte focuri de armă şi după aceea din nou acalmie. Nu era electricitate, dar puteam să văd câţiva clienţi din Bangladesh lângă noi la o altă masă. Toată lumea tăcea’, îşi aminteşte supravieţuitorul. 

‘Mai târziu în noapte, (atacatorii) ne-au întrebat dacă mâncăm, pentru că este Ramadanul. Am spus ‘da’ şi ne-au adus mâncare, astfel încât să putem mânca înainte de răsărit. Am putut să mănânc foarte puţin şi să beau apă. Tot timpul i-am văzut ducând arme şi macete. Treceau dintr-o încăpere în alta, nu se aşezau deloc’, povesteşte el în continuare. 

‘Atunci când şi-au dat seama că trupele vor lua cu asalt clădirea, au venit pentru ultima dată în încăperea noastră şi ne-au spus să nu pătăm numele islamului, să fim buni musulmani. Au ieşit din încăpere şi am auzit focuri de armă prelungite. Câteva minute mai târziu, totul a încetat’, îşi încheie relatarea supravieţuitorul masacrului revendicat de gruparea Statul Islamic, dar despre care autorităţile locale afirmă că a fost comis de o grupare jihadistă din Bangladesh, denumită Jamaat-ul-Mujahideen. 

Cele mai citite

CSM București a învins Dunărea Brăila și câștigă Cupa României

CSM București a câștigat Cupa României la handbal feminin, învingând HC Dunărea Brăila cu scorul de 32-27 (17-13), în finala desfășurată duminică în Sala...

Compania de RCA a statului promisă de un an nu este nici acum înființată

După falimentul Euroins din martie 2023, ASF promitea măsuri mai dure pentru jucătorii din piață și înființarea unei companii românești de stat care să...

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă