6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialNATO va pregăti militarii irakieni, în încercarea de a stabiliza regiunea, inclusiv...

NATO va pregăti militarii irakieni, în încercarea de a stabiliza regiunea, inclusiv granițele Turciei

Cele 28 state membre ale Alianţei Nord-Atlantice au ajuns la un acord pentru elaborarea unui pachet de măsuri prin care să consolideze forțele irakiene de apărare şi de securitate. Acțiunea va ajuta la stabilizarea acestei regiuni.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că programul de ajutorare, aprobat de către cele 28 de state membre, este conceput să ajute Irakul prin furnizarea unei susţineri în domenii în care Alianţa Nord-Atlantică “este cel mai bine plasată pentru a adăuga valoare”, conform Mediafax.

Aanalişti independenţi apreciază că o consolidare a capabilităţilor în domeniul apărării Irakului va contribui totodată la stabilizarea frontierei de sud a Turciei, o ţară membră NATO, şi va stimula campania militară a coaliţiei conduse de către Statele Unite cu scopul de a învinge gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Ambasadorii statelor NATO s-au reunit marţi într-o şedinţă de urgenţă, la solicitarea Turciei, în care au discutat despre ameninţarea pe care o reprezintă SI şi contramăsurile pe care Turcia le-a luat ca răspuns.

Bruno Lete, şeful Programului pentru Politică Externă şi de Securitate din cadrul German Marshall Fund al Statelor Unite, un centru de reflecţie cu sediul la Bruxelles, a declarat că reuniunea a “încurajat NATO să se gândească mai serios la strategia sa în sud” vizând SI şi alte grupări musulmane radicale active în Irak, Siria şi cea mai mare parte a Africii de Nord.

Până acum, subliniază Lete, şedinţele NATO de strategie s-au concentrat în principal asupra ameninţării percepute la est – Rusia.

Stoltenberg a declarat, citat într-un comunicat, că programul de asistenţă pentru Irak a fost elaborat la solicitarea Bagdadului şi în strânsă cooperare cu autorităţile irakiene. El a precizat că NATO plănuieşte să ajute Irakul în şapte domenii prioritare, inclusiv prin consiliere în reformarea sectorului securităţii, eliminarea muniţiilor explozive, planificarea militară civilă, Aărarea cibernetică, medicina militară şi planificarea civilă pentru situaţii de urgenţă.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă