10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialNATO va propune o cooperare strânsă cu Georgia, dar nu aderarea

NATO va propune o cooperare strânsă cu Georgia, dar nu aderarea

Alianţa Nord-Atlantică (NATO) a anunţat miercuri că va propune, în curând, Georgiei o cooperare în domeniul Apărării, dar fără să meargă până la o aderare, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii de externe din cele 28 de state membre ale NATO au decis să "dezvolte un pachet substanţial pentru Georgia, cu scopul de a o ajuta să se apropie de NATO", a declarat secretarul general al organizaţiei Anders Fogh Rasmussen.

Atentă să-şi consolideze securitatea în faţa ameninţării ruse, Georgia spera să obţină la acest summit lansarea negocierilor şi declanşarea Planului de acţiune în vederea aderării, prima etapă a acestui proces. În 2008, la summitul de la Bucureşti, NATO a afirmat că Georgia şi Ucraina au vocaţia să adere la blocul militar, dar fără să stabilească o dată în acest sens. Acest anunţ a fost denunţat de Rusia, ostilă unei prezenţe NATO la frontierele sale.

Însă statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice au poziţii divergente în cazul Georgiei, o ţară care participă în mod activ la numeroase misiuni ale organizaţiei în Afganistan şi care a mobilizat recent trupe în Republica Centrafricană, în cadrul misiunii UE.

În afară de Georgia, alte trei ţări din Balcani doresc să se alăture NATO, şi anume Muntenegru, Bosnia-Herţegovina şi Macedonia.

 

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă