9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialNegocierile de la Lausanne privind Siria se încheie cu decizia de a...

Negocierile de la Lausanne privind Siria se încheie cu decizia de a continua contactele

Reprezentanții Statelor Unite, ai Rusia și ai altor țări, care au discutat sâmbătă la Lausanne situația din Siria, au decis să își "continue contactele", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de AFP și preluat de agerpres.

Potrivit Reuters, nu este clar dacă șeful diplomației ruse s-a referit la întrevederi directe sau la convorbiri telefonice.

Lavrov a mai declarat agențiilor de presă ruse că părțile reprezentate la negocieri au discutat câteva "idei interesante" și s-au pronunțat pentru începerea unui proces politic în Siria, cât mai curând posibil.

Cele mai citite

Declarațiile selecționerului Edward Iordănescu înaintea amicalului România – Columbia

Înaintea partidei amicale dintre România și Columbia, care se va disputa în această seară la Madrid, selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că doar ridicându-şi...

Andy Murray, accidentare gravă la gleznă! Fostul lider mondial se va retrage la finalul acestui sezon

Fostul lider mondial Andy Murray a suferit o accidentare gravă la gleznă în timpul partidei pierdute cu Tomas Machac în turul al treilea al...

Anunțul făcut de Roxana Nemeș. “Nu există altă soluție!”

Roxana Nemeș, artistă și fostă concurentă Survivor All Stars, a vorbit despre operație de endometrioză, boala care poate duce la infertilitate, despre durerile pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă