15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialNegocierile din Cipru s-au terminat fără vreun acord asupra problemelor teritoriale

Negocierile din Cipru s-au terminat fără vreun acord asupra problemelor teritoriale

Liderii ciprioți grec și turc au pus capăt ciclului de negocieri din Elveția fără să ajungă la un acord asupra chestiunii teritoriale și fără să fixeze data pentru o nouă întâlnire, a anunțat marți ONU, potrivit AFP.

Președintele cipriot, Nicos Anastasiades, și liderul cipriot turc, Mustafa Akinci, care negociază din mai 2015, au participat de duminică la reuniuni într-un mare hotel de pe Mont Pčlerin, pe înălțimile Lacului Leman, unde au mai avut cinci zile de discuții între 7 și 11 noiembrie, sub egida emisarului Națiunilor Unite pentru Cipru, Espen Barth Eide.

"În pofida celor mai bune eforturi depuse, ei nu au fost în măsură să realizeze convergențele necesare asupra criteriilor de ajustare teritorială care ar fi deschis calea ultimei faze a negocierilor", a informat purtătorul de cuvânt al ONU în Cipru, Aleem Siddique, într-un scurt comunicat.

"Cele două părți au decis să revină în Cipru și să reflecteze la calea de urmat", a adăugat el.

Țara este divizată din 1974, când armata turcă a invadat partea de nord a insulei ca reacție la o lovitură de stat ce viza alipirea Ciprului la Grecia.

După mai multe tentative de reconciliere și eșecul unui plan de reunificare propus de ONU în 2004, negocierile au fost reluate în mai 2015, sub egida Națiunilor Unite.

Subiectul cel mai spinos se referă la diferendele teritoriale, în special la viitoarea federație alcătuită din două entități — cipriotă greacă și cipriotă turcă — care va administra acest teritoriu cu aproape un milion de locuitori.

Invazia turcă a provocat importante deplasări de populații, ciprioții greci refugiindu-se în sud, iar ciprioții turci mergând să se instaleze în nord, sub protecția armatei turce.

De atunci, Republica Cipru, membră a UE din 2004, își exercită autoritatea numai asupra părții de sud, în timp ce în nord a fost autoproclamată Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută numai de Ankara.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă