15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialNegocierile dintre UE și Canada, privind acordul de liber schimb, au eșuat....

Negocierile dintre UE și Canada, privind acordul de liber schimb, au eșuat. Chiar și în acest caz, România va continua demersurile pentru eliminarea vizelor

Negocierile dintre Uniunea Europeană și Canada, pe tema acordului de liber schimb, au eșuat, ca urmare a deciziei autorităților din regiuna Valonaia de a nu semna Acordul CETA, potrivit premierului belgian Charles Michel, informează publicația La Libre, citată de Mediafax.

Premierul Guvernului regiunii belgiene, Paul Magnette, a declarat că Valonia nu va semna Acordul CETA. În acest context, premierul Belgiei, Charles Michel, i-a transmis oficial preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că Guvernul belgian „nu poate semna acordul”.

La rândul său, Andre Antoine, preşedintele Parlamentului valon şi membru al Partidului Socialist, condus de Paul Magnette, a transmis că regiunea Valonia va lua o decizie pe tema CETA până la sfârşitul anului. 

România va continua demersurile pentru aplicarea acordului privind eliminarea vizelor de călătorie în Canada chiar dacă nu va fi semnat parteneriatul comercial UE-Ottawa (CETA), a afirmat vineri preşedintele Klaus Iohannis într-un interviu acordat site-ului Politico.eu. „În cazul în care Acordul CETA nu va fi semnat…, noi vom continua negocierile cu partea canadiană. Am putea găsi o soluţie bilaterală în problema vizelor. Totuşi, acesta ar fi momentul ideal pentru soluţionarea acestei probleme”, a declarat Klaus Iohannis la Bruxelles.

Klaus Iohannis anunţase vineri, de la Bruxelles, că România a ajuns la o înţelegere cu Canada privind eliminarea vizelor în mod etapizat, în 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA). „Am o veste în această dimineaţă. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de Acordul comercial cu Canada”, a spus şeful statului.

Un anunţ similar a fost făcut de premierul Bulgariei, Boiko Borisov, privind eliminarea vizelor de călătorie în Canada pentru cetăţenii bulgari. „Împreună cu preşedintele României, am primit confirmarea scrisă că până în decembrie 2017 regimul vizelor va fi eliminat pentru toţi cetăţenii bulgari. În acest context, eu şi preşedintele României am decis să susţinem semnarea Acordului CETA”, a declarat Borisov, conform unui mesaj postat pe site-ul Consiliului European. România şi Bulgaria au condiţionat semnarea Acordului Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA) de eliminarea vizelor de călătorie.

Însă preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a explicat ulterior că „propunerea” privind eliminarea vizelor de călătorie pe teritoriul canadian pentru cetăţenii români şi bulgari se va concretiza doar dacă va fi semnat Acordul de parteneriat comercial UE-Canada, exprimând speranţa că Belgia va accepta semnarea CETA.

Ulterior, ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, a declarat pentru postul belgian RTBF că negocierile dintre Uniunea Europeană, Canada şi Guvernul regiunii belgiene Valonia pe tema Acordului de parteneriat comercial au eşuat. Chrystia Freeland a părăsit la ora 16.00 (17.00, ora României) sediul Guvernului regiunii belgiene Valonia , anunţând sfârşitul şi eşecul negocierilor pe tema CETA. Chrystia Freeland s-a declarat “dezamăgită” şi a vorbit de o „oportunitate pierdută”.

„În ultimele luni, am lucrat foarte intens cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai statelor membre. Dar mi se pare evident că Uniunea Europeană nu este capabilă acum să aibă un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care are valori atât de europene precum Canada, nici măcar cu o ţară atât de politicoasă şi răbdătoare. Canada este dezamăgită, eu personal sunt foarte dezamăgită, am muncit foarte, foarte mult. Am decis să revenim acasă. Sunt foarte tristă”, a declarat Chrystia Freeland.

Acordul de parteneriat comercial UE-Canada a fost blocat de Guvernul regiunii belgiene Valonia din raţiuni de ordin social şi ecologic, iar reuniunea extraordinară desfăşurată joi seară la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând vineri cu Ottawa. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziţie de compromis pentru a se depăşi opoziţia regiunii belgiene Valonia faţă de Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Însă Guvernul din Valonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA.

După reuniunea ambasadorilor UE, încheiată fără rezultat în cursul nopţii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că negocierile vor continua vineri. „Încă sper că vom putea ajunge la un rezultat bun în cursul nopţii şi vineri dimineaţă. Dacă nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu văd cum am putea avea tratate similare cu alte părţi ale lumii”, a atras atenţia Juncker.

Regiunea Valonia ar vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă