16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialNoi afirmaţii controversate ale preşedintelui Turciei. Ce le cere femeilor

Noi afirmaţii controversate ale preşedintelui Turciei. Ce le cere femeilor

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut duminică femeilor din ţara sa să facă cel puţin trei copii, el apreciind că o femeie este 'incompletă' dacă nu are urmaşi, transmite AFP, citată de Agerpres. Remarca lui Erdogan este ultima dintr-o serie de afirmaţii controversate pe care le-a lansat pe tema creşterii populaţiei Turciei, care oricum a crescut puternic în ultimii ani. 

Şeful statului turc a ţinut să sublinieze că este un susţinător înfocat al dreptului femeilor de a-şi construi o carieră profesională, dar a insistat că aceasta nu ar trebui să le împiedice să-şi întemeieze o familie numeroasă. 'Respingerea maternităţii înseamnă renunţarea la umanitate', a menţionat Erdogan într-un discurs susţinut la inaugurarea noului sediu al Asociaţiei Femeilor Turce şi a Democraţiei (KADEM). 'Le-aş recomanda să facă cel puţin trei copii', a punctat el în discurs, cu argumentul că 'familiile puternice conduc la naţiuni puternice'. 

Într-un alt discurs, Erdogan a susţinut lunea trecută că familiile musulmane trebuie să respingă planningul familial şi contracepţia, afirmaţie criticată apoi de activistele feministe. 'O spun foarte clar. Vom creşte descendenţa noastră (…) Ni se vorbeşte de contracepţie, de planning familial. Nicio familie musulmană nu poate avea o asemenea mentalitate', a spus preşedintele turc, care el însuşi are patru copii, doi băieţi şi două fete. Conform statisticilor oficiale, populaţia Turciei a ajuns anul trecut la aproape 79 de milioane de locuitori, faţă de 68 de milioane în anul 2000. 

Cele mai citite

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Mai mult de 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România

Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă