10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialNoi atacuri ale combatanţilor kurzi, în Turcia

Noi atacuri ale combatanţilor kurzi, în Turcia

Cinci soldaţi turci şi un paznic au fost ucişi duminică şi alte 16 persoane au fost rănite în două atacuri atribuite combatanţilor kurzi şi întreprinse la un interval de câteva ore în sud-estul Turciei, au indicat armata şi media, relatează AFP, citată de Agerpres. Patru soldaţi au fost ucişi şi altul rănit de explozia unei mine la trecerea vehiculului lor pe o şosea în provincia Hakkari, a anunţat agenţia Dogan, citând armata. 

Forţele de securitate turce întreprind operaţiuni de amploare în provincia situată la frontiera cu Irakul pentru a-i anihila pe combatanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Cu puţin timp mai înainte, un soldat turc şi un paznic au fost ucişi într-un atentat cu maşină capcană în provincia Van, a anunţat armata, imputând atacul combatanţilor kurzi. 

Atentatul din faţa unui post militar s-a soldat cu cel puţin 15 răniţi – zece soldaţi şi cinci paznici, dintre care unul grav, a precizat armata, ce a atribuit atacul separatiştilor PKK, considerat drept o organizaţie teroristă de către Ankara. 

PKK întreprinde atacuri aproape cotidiene împotriva forţelor de securitate turce în sud-estul anatolian de la ruperea, în iulie 2015, a armistiţiului ce fusese respectat timp de doi ani şi jumătate. Armata efectuează drept represalii bombardamente intense în zonele urbane din sud-est, care produc multe victime şi pagube foarte importante.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă