19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialNoi critici ale Rusiei la adresa SUA. Ce avertizează Moscova

Noi critici ale Rusiei la adresa SUA. Ce avertizează Moscova

Rusia a criticat planul Statelor Unite de a oferi susţinere aeriană unor grupuri insurgente din Siria, avertizând că această situaţie poate conduce la destabilizarea regiunii Orientul Mijlociu, relatează Mediafax

“Rusia a subliniat în mai multe rânduri că ajutarea opoziţiei siriene, ca să nu mai vorbim de oferirea de asistenţă financiară şi militară, va destabiliza şi mai mult situaţia din Siria”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Statele Unite vor oferi susţinere aeriană unor grupuri ale insurgenţilor sirieni, conform unui ordin semnat de preşedintele Barack Obama, afirmă surse oficiale americane citate de CNN. “Elaborarea acestui plan de susţinere a opoziţiei siriene a durat câteva luni”, a declarat un oficial din cadrul Administraţiei Statelor Unite.

Citește și: FMI: Sancțiunile impuse Rusiei se ridică la 9% din PIB-ul țării în următorii ani

Săptămâna trecută, Statele Unite au efectuat raiduri aeriene în Siria pentru a ajuta insurgenţi antrenaţi de armata americană şi membri ai «Diviziei 30»”, susţinută de Washington.

Intervenţiile aeriene americane au avut loc după un atac terorist asupra bazei Noii Forţe a Siriei, un grup rebel susţinut de Statele Unite. Potrivit sericiilor secrete americane, atacul a fost comis de membri ai Frontului Al-Nusra, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida.

“Considerăm forţele siriene antrenate şi echipate de Pentagon parteneri în operaţiunile împotriva reţelei Stat Islamic. Aceste forţe primesc susţinere din partea coaliţiei în misiunea contra teroriştilor grupului Stat Islamic”, a declarat Alistair Baskey, purtătorul de cuvânt Consiliului prezidenţial american pentru Securitate Naţională.

Citește și: Declarație ALARMANTĂ a lui Poroșenko. Președintele Ucrainei dezvăluie ce țări ar putea fi ATACATE de Rusia

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 220.000 de morţi.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă