11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE: Islamistul împuşcat mortal joi la Paris a trecut şi prin România

UPDATE: Islamistul împuşcat mortal joi la Paris a trecut şi prin România

UPDATE: Individul ucis joi în fața unui comisariat de poliție din arondismentul 18 al Parisului – trei gloanțe din șase trase de doi polițiști l-au rănit mortal – ar fi trecut prin mai multe țări ale Uniunii Europene, printre care și România, potrivit publicației franceze Journal du Dimanche, care citează presa germană. 

Polițiștii de la secția antitero a brigăzii criminaliste din Paris încearcă de joi să afle care i-a fost parcursul. Ei i-au cercetat telefonul mobil, în special cartela SIM, cumpărată în Germania și activată toamna trecută, stabilind astfel că Belgacem a sosit în Franța la 24 decembrie 2015 și s-a deplasat de atunci pe direcția Valenciennes-Paris-Marseille.

Poliția judiciară a primit, de asemenea, primele răspunsuri la cererea sa de cooperare judiciară din Elveția, Luxembourg, Germania și din România, țări în care, potrivit unei surse apropiate de anchetă, Belgacem s-a făcut remarcat în ultimii ani prin furturi mărunte și infracțiuni la legislația cu privire la străini, sub diferite identități, după cum relatează Journal du Dimanche, citat de Agerpres.

Poliţia germană a anunţat că bărbatul împuşcat mortal de forţele de ordine joi dimineaţă, în timp ce încerca să atace o secţie de poliţie din Paris, a locuit într-un centru pentru solicitanţi de azil din Germania, relatează BBC News Online, potrivit Mediafax. 

Poliţia a percheziţionat clădirea din oraşul Recklinghausen, situat în vestul ţării, dar nu a găsit dovezi privind alte atacuri.

Deocamdată nu se ştie dacă acesta figurează printre sutele de mii de imigranţi care au sosit în Germania în 2015. El a fost arestat pentru un jaf în Franţa, în 2013.

Poliţia germană a precizat că bărbatul a desenat un simbol al grupării Stat Islamic pe peretele unei camere din centrul de refugiaţi.

Originea bărbatului nu este clară, el pretinzând în diferite ocazii că este marocan, tunisian, sirian sau georgian.

Bărbatul a fost împuşcat mortal în ziua comemorării atacurilor din 2015 de la redacţia revistei Charlie Hebdo, în timp ce încerca să intre într-o secţie de poliţie din Paris având în mână un cuţit şi strigând “Mare este Allah!”. Poliţiştii s-au temut că bărbatul încerca să comită un atac sinucigaş, astfel că, după ce l-au somat, l-au împuşcat mortal.

Potrivit unor surse, pe hainele suspectului erau fire electrice, dar s-a stabilit că nu avea asupra sa explozibil. Asupra sa a fost găsită o bucată de hârtie pe care era scris un jurământ de credinţă faţă de gruparea Stat Islamic şi în care promitea răzbunare pentru “atacurile franceze în Siria”.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Șeful Lufthansa își exprimă frustrarea în legătură cu problemele Boeing

Întârzierile de livrare a avioanelor de la Boeing sunt „extrem de enervante” și costă Lufthansa foarte mulți bani, dar constructorul american de avioane ar...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă