21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialNoi proteste la Chişinău

Noi proteste la Chişinău

Capitala Republicii Moldova va fi din nou scena unor ample manifestaţii de protest, în contextul profundei crize politice în care se află republica, informează sâmbătă agenţia de presă Unimedia, citată de Agerpres. Membri şi simpatizanţi ai Platformei civice Demnitate şi Adevăr se vor aduna la un miting de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde vor cere stoparea “dictaturii criminale”. Manifestaţia este programată să înceapă la ora 11:00. 

O oră mai târziu, în scuarul clădirii Parlamentului, membri ai Partidului Socialiştilor al lui Igor Dodon şi ai Partidului Nostru condus de Renato Usatâi se adună pentru a protesta împotriva guvernării şi a candidaturii propuse de Partidul Democrat (PDM) pentru funcţia de prim-ministru. Cele două partide anunţă că îţi doresc alegeri parlamentare anticipate. 

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat vineri după-amiaza decretul privind desemnarea noului candidat al majorităţii parlamentare declarate, Pavel Filip, la funcţia de premier. Anterior desemnării lui Filip drept nou candidat la funcţia de premier, candidatul desemnat joi seara de preşedintele Timofti, Ion Păduraru, a anunţat că şi-a retras candidatura. 

Pavel Filip este noua candidatură propusă de majoritatea parlamentară declarată, după ce prima candidatură, cea a omului de afaceri Vlad Plahotniuc, a fost respinsă de Nicolae Timofti, în urma afirmaţiilor mai multor deputaţi semnatari ai declaraţiei de sprijin pentru un candidat la premier că îşi retrag semnăturile dacă PDM va insista să propună candidatura lui Plahotniuc. 

Miercuri, Platforma Demnitate şi Adevăr a organizat un protest contra desemnării lui Vlad Plahotniuc la funcţia de prim-ministru. În acelaşi timp, în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, simpatizanţi ai PDM au organizat un miting în susţinerea controversatului om de afaceri. Joi, o manifestaţie similară a fost organizată de către Platforma DA tot în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în timp ce în scuarul clădirii Parlamentului au protestat simpatizanţi ai formaţiunii politice Partidul Nostru. 

Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al parlamentului asupra programului şi componenţei guvernului.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...
Ultima oră
Pe aceeași temă