14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialNorvegia intenţionează să închirieze locuri de închisoare în Olanda

Norvegia intenţionează să închirieze locuri de închisoare în Olanda

Pentru a-şi decongestiona sistemul penitenciar supraaglomerat Norvegia şi-a exprimat dorinţa de a închiria locuri de închisoare în Olanda, relatează AFP, preluat de Mediafax

În lipsa locurilor, peste 1.300 de persoane aşteaptă să-şi ispăşească pedepsele în această ţară scandinavă, potrivit ministerului. Potrivit postului TV2 Nyhetskanalen, este vorba despre închirierea a până la 300 de locuri în închisori din Olanda.

Dispunând de locuri vacante în penitenciare, autorităţile olandeze au reacţionat în mod pozitiv. Într-un comunicat, ministerul olandez al Securităţii şi Justiţiei că "Olanda şi Norvegia au încheiat un acord preliminar pe tema închirierii unei capacităţi carcerale olandeze de ordinul a câteva sute de locuri".

Deţinuţii îşi vor ispăşi pedepsele în regim penitenciar norvegian – cunoscut ca liberal -, sub responsabilitatea unui guvernator de închisoare norvegian, şi vor reveni în ţară după ispăşirea pedepsei, a precizat aceeaşi sursă.

Olanda închiriază deja locuri de închisoare Belgiei, o ţară afectată de asemenea de o suprapopulare carcerală. Este vorba despre un întreg penitenciar, la Tilburg.

 

Cele mai citite

Cătălin Drulă, despre Marcel Ciolacu: “Minte când spune că economia merge bine”

Cătălin Drulă spune despre Marcel Ciolacu că minte atunci când spune că economia țării merge bine. "Cea mai mare minciună pe care o tot repetă...

Proliferarea în mediul online a imaginilor cu abuzuri sexual asupra copiilor, creștere alarmantă

Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător s-a accentuat în primul trimestru al...

FOTO. Campania în care primarul Capitalei ascunde adevărul continuă. Nicușor Dan se filmează în Centrul Istoric, scoțând din cadre dezastrul

Nicușor Dan  își transmite mesajele electorale în videoclipuri, multe dintre ele filmate în Centrul Istoric al Capitalei, lângă clădiri ale căror fațade arată bine,...
Ultima oră
Pe aceeași temă