21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialNou incident la bordul unui avion Germanwings

Nou incident la bordul unui avion Germanwings

Un avion al companiei Germanwings, care efectua vineri o cursă de la Hanovra (Germania) spre Roma (Italia), a fost nevoit să aterizeze la Veneţia deoarece două persoane aflate la bord se simţeau rău, informează Mediafax.

Avionul a aterizat pe aeroportul Marco Polo din Veneţia pentru că un pasager şi o însoţitoare de bord au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza unor "stări acute de rău", a precizat purtătoarea de cuvânt a companiei, citată de site-ul TheLocal.it.

Eugenio Bartolini, un profesor din Roma care se afla în aeronavă, a declarat pentru Il Messaggero că o femeie care stătea în spatele său a avut nevoie de asistenţă pentru ceea ce părea a fi "teamă de zbor".

"Când avionul a aterizat, căpitanul ne-a spus în limba engleză că un membru al echipajului şi un pasager se simt rău şi a decis să aterizeze la Marco Polo", a adăugat acesta.

Incidentul intervine la mai puţin de două săptămâni după ce o aeronavă Airbus A320 al companiei Germanwings, care efectua o cursă de la Barcelona (Spania) spre Dusseldorf (Germania), s-a prăbuşit în Alpii francezi, provocând moartea celor 150 de persoane aflate la bord.

Anchetatorii suspectează că avionul a fost prăbuşit intenţionat de copilotul Andreas Lubitz, care l-a încuiat pe comandant în afara cabinei de pilotaj.

Datele obţinute din cea de-a doua cutie neagră a avionului au arătat că Lubitz, în vârstă de 27 de ani, a setat pilotul automat pe o traiectorie descendentă şi în acelaşi timp a mărit viteza aeronavei.

Avionul s-a lovit de munţi cu o viteză de 700 de kilometri pe oră, provocând moartea instantanee a celor 150 de persoane aflate la bord, dintre care o jumătate erau germani şi mai mult de 50 spanioli.

Procurorii germani au afirmat că Lubitz a fost tratat pentru tendinţe sinucigaşe şi depresie în urmă cu câţiva ani, înainte de a deveni pilot. Joi au apărut informaţii potrivit cărora copilotul Andreas Lubitz a căutat pe Internet date despre sinucidere şi despre uşile cabinelor de pilotaj.

Cele mai citite

Fie și un șef ANPC recomandat de Mazăre din beciul domnesc

Ilustrație: Marian Avramescu Chiar în această campanie pentru alegerile locale, în care Partidul Social Democrat (PSD) îl are pus la fiert candidat la Primăria...

Încă un an pe banca „tigrilor”. Eliodor Voica continuă la CSM București

Formația de handbal masculin CSM București i-a prelungit contractul antrenorului Eliodor Voica, cel care se va afla pe banca tehnică a „tigrilor” şi în...

Accident grav pe DN 1, între un autoturism și un camion

Două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în această dimineaţă pe DN 1, în localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă