5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialNou scandal în SUA: Un poliţist a împuşcat doi afroamericani care au...

Nou scandal în SUA: Un poliţist a împuşcat doi afroamericani care au furat o bere

Un ofiţer de poliţie din Olympia, capitala statului american Washington, a împuşcat joi doi bărbaţi afroamericani care au încercat să fure bere dintr-un magazin, relatează Mediafax

Bryson Chaplin, în vârstă de 21 de ani, care a fost rănit grav, şi Andre Thompson, în vârstă de 24 de ani, aflat în stare stabilă, sunt fraţi vitregi. Suspecţii nu erau înarmaţi în momentul incidentului, dar poliţistul Ryan Donald, în vârstă de 35 de ani, a declarat că a fost atacat cu un skateboard, potrivit comandantului poliţiei din Olympia, Ronnie Roberts.

Donald, care este alb şi lucrează ca ofiţer de poliţie în Olympia de trei ani, a răspuns la un apel de la angajaţii unui magazin Safeway, care au afirmat că doi bărbaţi au încercat să fure bere, dar când au fost înfruntaţi au aruncat cu berea spre ei şi au fugit, a precizat Roberts.

Citeşte şi: Baltimore: Ce se va întâmpla cu poliţiştii suspectaţi că au omorât un tânăr afroamerican

Angajaţii au oferit detalii despre cei doi suspecţi, inclusiv rasa, hainele purtate, tatuaje, vârste aproximative şi înălţimea, ceea ce i-a permis lui Donald să-i recunoască. “Nu există indicii că rasa a fost un factor în acest caz”, a adăugat Roberts.

În urma acestui incident, mai multe persoane au protestat în faţa Primăriei din Olympia. “Pedeapsa este pe măsura infracţiunii?”, a întrebat Merritt Long, fostul preşedinte al comisiei pentru controlul băuturilor alcoolice din statul Washington.

Primarul oraşului Olympia, Stephen H. Buxbaum, a făcut apel la calm în comunitate. “Mă întristează să văd că doi tineri au ajuns în spital în urma unei altercaţii cu un ofiţer de poliţie”, a adăugat el.

Poliţistul implicat în incident a intrat în concediu pe parcursul investigaţiei, care ar putea dura între trei şi şase săptămâni.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă