10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialNoul comisar european pentru buget avertizează că Brexitul va fi un demers...

Noul comisar european pentru buget avertizează că Brexitul va fi un demers costisitor pentru Germania

Noul comisar european pentru buget, Günther Oettinger, a avertizat că ieșirea Marii Britanii din UE ar putea costa Germania până la un miliard de euro, citează Agerpres.

“În cazul Brexitului, există două scenarii pentru buget. Dacă bugetul UE rămâne același, alții vor trebui să sară în ajutor. Dacă bugetul va fi redus cu cota Marii Britanii, atunci nu. Nu vrem propriul nostru impozit, și cu certitudine în plus peste sursa de venit a bugetului UE. Vrem să dezvoltăm actualul sistem prin care fiecare stat membru transferă un anumit procent din venitul național brut către noi”, a explicat Günther Oettinger într-un interviu acordat publicației Bild am Sonntag.

După aprecierea oficialului european, a treia opțiune, mai puțin excesivă decât primele două, ar putea costa Germania un miliard de euro sau 1,06 miliarde de dolari. Oettinger a numit această cifră rezonabilă, ținând cont de beneficiile pieței unice pentru economiile europene și pentru Germania.

În 2015, bugetul UE s-a ridicat la 145 miliarde de euro, echivalentul a 1% din avuția generată anual de economiile celor 28 de state membre.

Conform datelor comisarului european pentru buget, în medie Marea Britanie a plătit opt miliarde de euro pe an la bugetul UE.

În luna martie a acestui an, Marea Britanie ar urma să ceară în mod oficial activarea articolului 50 care va declanșa negocierile pentru ieșirea din Uniunea Europeană, urmând ca, ulterior, cele două părți să aibă la dispoziție doi ani de negocieri pentru a conveni termenii ”divorțului”, printre care se numără și angajamentele financiare asumate de Londra față de UE în trecut.

Cele mai citite

Din 13 mai, o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de...

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...

Inundațiile din Brazilia au făcut 143 de morți. Guvernul anunță cheltuieli de urgență

Bilanțul victimelor ploilor abundente din statul brazilian Rio Grande do Sul a crescut la 143 de morți, a anunțat duminică organul guvernamental local de...
Ultima oră
Pe aceeași temă