15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialNu sunt șanse de soluții politice în Siria, spune liderul Hezbollah din...

Nu sunt șanse de soluții politice în Siria, spune liderul Hezbollah din Liban

Liderul mișcării Hezbollah din Liban, Sayyed Hassan Nasrallah, a susținut marți un discurs în fața a mii de susținători, la Beirut, eveniment televizat, cu durata de peste o oră, din care Reuters citează principalele elemente. Potrivit lui Nasrallah, “scena regională este în prezent caracterizată de tensiune și escaladare și se pare că nu există căi pentru negociere sau soluții”, scrie Agerpres.

În ceea ce privește Siria, unde gruparea Hezbollah — susținută de Iran — luptă de partea regimului președintelui Bashar Al-Assad, liderul șiit a afirmat că sunt posibile și mai multe confruntări.

O mare parte din discursul lui Nasrallah, cu ocazia sărbătorii Ashura, una din cele mai importante pentru șiiți, a fost consacrată atacurilor la adresa regimului sunnit din Arabia Saudită, principalul rival al Iranului în Orientul Mijlociu, în special în Yemen. Conducătorul Hezbollah a acuzat puterea de la Riad de atacul aerian de sâmbătă asupra participanților la o ceremonie funerară la Sanaa, soldat cu zeci de morți și de răniți.

În Siria, saudiții sunt de partea rebelilor și au insistat anul acesta ca alte state musulmane să condamne Hezbollah ca organizație teroristă.

Mulțimea adunată pentru a urmări discursul a scandat de mai multe ori, cu pumnii ridicați, “Moarte Al Saud” (numele dinastiei de la Riad).

Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă