13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialNumărul cazurilor noi de Ebola, în scădere

Numărul cazurilor noi de Ebola, în scădere

Numărul cazurilor noi de contaminare cu Ebola în cele trei ţări vest-africane cele mai afectate de febra hemoragică înregistrează o "scădere semnificativă" şi constituie "un prim semn de optimism", a declarat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie Mediafax.

"Această scădere este reală, dar aceasta nu înseamnă că lupta este terminată", a afirmat purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU de la Geneva, Tarik Jasarevic.

Este vorba de "un prim semn de optimism şi rezultatul eferturilor depuse în ultimele luni", a adăugat el.

Cel puţin 8.459 de persoane au murit din cauza virusului Ebola în lume, dintr-un număr de cel puţin 21.329 de cazuri înregistrate, conform ultimului bilanî al OMS publicat joi. Cu excepţia a 15 morţi, toate aceste decese au fost înregistrate în Sierra Leone, Guineea şi Liberia.

Organizaţia sanitară a precizat că numărul cazurilor noi de Ebola detectate în această săptămână în Guineea (42) şi în Sierra Leone (184, dintre care 59 în oraşul Freetown) sunt la cel mai scăzut nivel din august 2014.

În ceea ce priveşte Liberia, cazurile noi "sunt puţin numeroase" şi au ajuns la nivelul lor din iunie. Numai opt noi cazuri au fost semnalate în săptămâna de până la 11 ianuarie, o foarte puternică scădere, faţă de cele peste 300 de noi cazuri raportate pe săptămână în august sau septembrie.

Cele trei state din Africa de Vest au făcut eforturi foarte importante pentru a pune la dispoziţia persoanelor contaminate un număr mai mare de paturi, apreciază OMS, potrivit sursei citate.

Personalul medical este în continuare foarte afectat de virus, cu 843 de persoane infectate de febra hemoragică, dintre care 500 au murit.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă