12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialO fată de 16 ani, care se pregătea să comită un atentat,...

O fată de 16 ani, care se pregătea să comită un atentat, a fost INCULPATĂ în Franța

O adolescentă de 16 ani care se declara pregătită să comită un atentat în Franța a fost inculpată luni și plasată în detenție provizorie, au anunțat surse judiciare citate de AFP, informează Agerpres.

Minora a fost inculpată pentru “asociere la un grup infracțional în legătură cu o acțiune teroristă criminală” și “provocarea la comiterea de acte de terorism printr-un mijloc de comunicare online”.

“Foarte radicalizată”, ea era administratorul unui grup pe mesageria criptată Telegram, unde “a transmis numeroase mesaje de propagandă ale grupării Stat Islamic, a transmis apeluri la comiterea unui atentat și și-a exprimat și intenția de a trece la acțiune”, a precizat o sursă apropiată anchetei.

Tânăra, care nu avea antecedente judiciare, a fost reținută joi în cadrul unei operațiuni antiteroriste la Melun, în suburbiile Parisului.

Cu acest prilej s-a efectuat o percheziție la domiciliul familial al tineri, dar nu au fost descoperite arme sau explozibili.

Computerul și telefonul adolescentei sunt în curs de verificare și “nu au existat până în acest stadiu alte rețineri”, a adăugat aceeași sursă.

Lansată în 2013, mesageria Telegram, creată de ruși, este frecvent indicată de autorități ca unul dintre mijloacele de comunicare preferate ale jihadiștilor, datorită sistemului său de criptare.

Cei doi autori ai atentatului dintr-o biserică din nord-vestul Franței de la 26 iulie se cunoscuseră prin această aplicație cu câteva zile înainte de a comite atacul în care au ucis un preot catolic.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă