19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialO femeie care și-a ucis soțul a fost grațiată în Franța

O femeie care și-a ucis soțul a fost grațiată în Franța

Franţuzoaica Jacqueline Sauvage, care şi-a omorât soţul după ce a maltratat-o toată viaţa, a obţinut graţierea prezidenţială, informează TVR.

 Preşedintele Francois Hollande afirmă într-un comunicat că e vorba despre o situaţie excepţională. Cazul femeii în vârstă de 68 de ani a stârnit multă emoţie în Franţa, iar opinia publică s-a mobilizat masiv pentru a-i cere graţierea.

Coşmarul lui Jacqueline Sauvage a durat 47 de ani; aproape o jumătate de secol de bătăi şi agresiuni sexuale, inclusiv asupra celor 4 copii pe care-i avea cu soţul ei. În 2012, după ce fiul lor s-a sinucis, Jacqueline Sauvage şi-a împuşcat soţul.

A fost condamnată la 10 ani de închisoare, sentinţă confirmată în decembrie de Curtea de Apel. Singura ei şansă era graţierea prezidenţială. Vecini, rude, necunoscuţi – toată lumea s-a mobilizat şi a cerut preşedintelui să o graţieze.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic

Rusia a plasat România pe un fel de "listă neagră", aceea a țărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicând precis și ce fel de...

Importurile de gaze au crescut cu 34,5%, în primul trimestru din 2024

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă