18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialO rachetă trasă din Siria a căzut în Turcia, rănind două persoane

O rachetă trasă din Siria a căzut în Turcia, rănind două persoane

Două persoane au fost rănite sâmbătă de o rachetă trasă din Siria care a căzut într-un cartier din oraşul turc Kilis (sud), situat la câţiva kilometri de frontiera dintre cele două ţări, anunţă AFP, citată de Agerpres.

Racheta ”a provocat pagube uşoare unor clădiri situate în apropiere de locul exploziei şi a rănit două persoane, a căror viaţă nu este însă în pericol, ele fiind internate în spitalul din Kilis”, a declarat guvernatorul Suleyman Tapsiz, într-o declaraţie citată de media locale. Racheta ”provenea din Siria”, se precizează în textul declaraţiei. 

Lunea trecută, trei rachete au căzut în curtea unei şcoli din Kilis, omorând o femeie de serviciu şi rănind o elevă. Autorităţile turce au afirmat că rachetele au fost trase dinspre o zonă controlată de către gruparea Statul Islamic (SI). În conformitate cu regulile sale de angajare, armata turcă a ripostat cu tiruri de artilerie asupra zonei de unde proveneau rachetele. 

Statul Islamic ocupă în extremul nordic al teritoriului sirian, de-a lungul frontierei cu Turcia, o fâşie de circa 100 de km situată la est de Kilis. 

Ankara, acuzată mult timp de atitudine îngăduitoare faţă de rebelii radicali în războiul împotriva Damascului, s-a alăturat în vara lui 2015 coaliţiei internaţionale antijihadiste.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...
Ultima oră
Pe aceeași temă