La peste o lună de la legislativele din 20 decembrie, țara încă nu are un guvern, partidele vorbind de dialog, dar fără a ajunge la un acord.
Secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), Pedro Sanchez, a acceptat propunerea regelui de a încerca să formeze un guvern, o sarcină dificilă. Scrutinul legislativ din 20 decembrie a fost câştigat de Partidul Popular (PP) cu 28,7% şi Mariano Rajoy, preşedintele acestei formaţiuni politice conservatoare, care a guvernat singură patru ani, a fost însărcinat cu formarea noului guvern. PP s-a trezit izolat, fără vreun aliat în Parlament şi la 22 ianuarie, conservatorul Rajoy a declinat cererea regelui de formare a Executivului. La 2 februarie, după zece zile de negocieri între partide, cei patru reprezentanţi ai principalelor patru partide au fost primiţi din nou de suvera-nul Spaniei. Rajoy a declinat din nou oferta – „nu pot obţine învestitura şi nu mă aştept nici cu PSOE. Care refuză sistematic nu numai un acord, ceea ce pot înţelege, ci şi un dialog, ceea ce nu înţeleg“. Socialistul Pedro Sanchez a respins ideea unei mari coaliţii care ar îngloba cele două principale forţe politice. El consideră că PP, din cauza numeroaselor scandaluri de corupţie şi a gestionării crizei economice pe baza unei politici de austeritate severă, trebuie să „treacă în opoziţie pentru a se regenera“ şi a acceptat misiunea formării unui guvern.
PSOE a ieşit pe locul doi la alegerile legislative, cu 22% din voturi. Sanchez va trebui să încerce să ajungă la un acord cu celelalte partide – nu are decât 90 de locuri în Parlament din totalul de 350, insuficiente pentru a fi desemnat de Congres ca şef al guvernului, până la finele lunii.
Imposibile divergenţe
Pedro Sanchez trebuie să caute susţinere din partea Podemos şi Ciudadanos, în timp ce aceste două partide se consideră incompatibile. Va trebui să discute de asemenea şi cu PP, pentru a evita ca susţinerea sa să vină doar din partea naţionaliştilor şi separatiştilor, situaţie inacceptabilă pentru partizanii socialişti.
Analiştii şi observatorii politici estimează că formarea unui guvern prezidat de socialişti este departe a fi posibil. Alegerile din 20 decembrie au deschis vre-muri noi în Spania, spulberând sistemul bipartit, în vigoare de la tranziţia democratică ce a urmat morţii lui Franco. Parlamentul este mai fragmentat ca niciodată după irupţia în forţă a celor două noi partide, Podemos şi Ciudadanos. Pedro Sanchez va trebui să ajungă la un pact cu mai multe forţe politice dacă doreşte să obţină susţinerea unei majorităţi a celor 350 de deputaţi. Pentru asta, a cerut un termen de „cel puţin o lună“ preşedintelui deputaţilor din Congres, socialistul Patxi Lopez, înaintea primei sesiuni de învestitură.
Opţiunile PSOE
Prima opţiune avută în vedere de Sanchez este explorarea unui acord dublu, odată cu partidul anti-austeritate Podemos, care a obţinut 20,2% din voturi (69 deputaţi) şi cu partidul liberal Ciudadanos (13,9%, 40 deputaţi). Un acord dificil având în vedere divergenţele lor în materie economică, dar mai ales teritoriale. Ciudadanos se opune radical unui referendum de independenţă în Catalonia, aşa cum doreşte Podemos, şi a definirii acestuia ca Spania să fie stat plurinaţional. Liderul Ciudadanos, Albert Rivera, a respins în avans propunerea PSOE precizând că „un guvern de tranziţie ca acesta ar trebui să întărească Spania, nu să o rupă“.
„Unii mizează pe ambiguitate şi o anume ipocrizie“, a reacţionat imediat secretarul general al Podemos, Pablo Iglesias. Dar Pedro Sanchez intenţionează să îi reunească pe tema reformelor constituţionale – lupta contra şomajului, inegalităţile sociale şi corupţia, şi propunerea unei reforme constituţionale înainte de avansarea spre un stat federal, pentru reglementarea problemei catalane. „Sper ca toţi să fie la înălţimea responsabilităţilor lor“. Dacă eşuează, PSOE ar putea încerca să obţină susţinerea Ciudadanos şi a naţionaliştilor moderaţi basci, lăsând în afară Podemos, ceea ce este la fel de dificil. De asemenea, ar putea să-i propună lui Pablo Iglesias să formeze un guvern de coaliţie cu Podemos cu absenţa partidelor naţionaliste şi separatiste catalane.
Oricum, PSOE, care apără o reformă federală, dar se consideră garantul unităţii Spaniei, va fi stânjenit de o astfel de susţinere, şi a explicat deja că nu va negocia cu separatiştii. Potrivit politologului Pablo Simon, „totul este deschis. Totul depinde de locul problemei teritoriale în negocieri şi de interesul sau dezinteresul diferitelor partide de a repeta alegerile“. Este cert că Pedro Sanchez va încerca să evite un nou scrutin. Potrivit sondajelor, PP ar ieşi întărit de un nou vot recuperând o parte a electorilor pierduţi în profi-tul Ciudadanos. În schimb, PSOE ar putea pierde locul ca al doilea partid spaniol în profitul Podemos, dacă acesta va reuşi să absoarbă Stânga Unită (IU, ecologiștii comunişti) şi milionul său de alegători. Pablo Simon arată că „Partidul Socialist joacă foarte dur. Dacă PSOE ajunge să guverneze, ar putea încerca să se menţină ca partid de referinţă a centrului-stânga. Dacă eşuează, riscă să fie zguduit de o criză internă de care ar putea profita Podemos“.
„Baronii“ se impun
O criză deja evocată în Comitetul Executiv al PSOE reunit la 30 ianuarie, unde mai mulţi baroni regionali s-au opus unei alianţe cu Podemos. În El País, fostul şef al guvernului socialist din perioada 1982-1996, Felipe Gonzalez, a calificat partidul lui Pablo Iglesias drept „Leninism 3.0“ şi a lăsat de înţeles că PSOE ar trebui să permită PP să intre la guvernare. Pentru a forma un guvern, Pedro Sanchez va trebui să învingă reticenţele partidelor cu care vrea să se alieze, dar şi cu cele din cadrul propriului partid.
