27.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialObama, asaltat de întrebări despre o posibilă candidatură a vicepreşedintelui Joe Biden

Obama, asaltat de întrebări despre o posibilă candidatură a vicepreşedintelui Joe Biden

Barack Obama și consilierii săi au făcut față, luni, unor întrebări insistente despre posibila candidatură a vicepreședintelui SUA, Joe Biden, care de mai multe săptămâni lasă să planeze îndoiala în legătură cu intențiile sale în perspectiva prezidențialelor din 2016, relatează AFP, citată de Agerpres. 

Un congresman democrat, Brendan Boyle, a mers până la a anunța candidatura lui Joe Biden, 72 de ani, pe Twitter. “O foarte bună sursă apropiată de Joe mi-a spus că vicepreședintele va fi candidat”, a scris el luni.

În fața valului de zvonuri ce agită Washingtonul și rețeaua socială Twitter, mai ales în jurul hashtag-ului #bidenwatch, Barack Obama a fost întrebat încă o dată despre intențiile secundului său.

“Vorbim despre schimbările climatice”, a evitat el subiectul în cursul unei întâlniri cu jurnaliștii.

“Vicepreședintele este singurul care ia această decizie”, a declarat, mai direct, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, cu prilejul cotidianului briefing de presă.

“Este ceva la ce se gândește, și nu doar de câteva luni, aș putea spune că de mult timp. Când va ajunge la o decizie, sunt sigur că o va anunța el însuși”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

“Legile fizicii impun ca această decizie să fie luată relativ repede, pentru că data” primarelor democrate se apropie, a subliniat el.

După 36 de ani în Senat, șapte ani ca vicepreședinte al țării, Joe Biden este un personaj vechi în peisajul politic american care a încercat deja de două ori (1988 și 2008) să obțină învestitura democrată.

Dacă numeroși americani văd în el un bărbat simpatic și călduros, acest specialist în politică externă, cunoscut și pentru gafele sale memorabile, nu a reușit niciodată să câștige competiția democrată și să convingă că are statura unui președinte.

În prezent mai popular în sondaje decât candidatul favorit al primarelor democrate, Hillary Clinton, Joe Biden se confruntă cu un obstacol logistic în acest stadiu relativ tardiv al cursei, și anume finanțarea, forța luptei din alegerile americane.

Fostul secretar de stat a colectat din aprilie 77 de milioane de dolari, iar senatorul Bernie Sanders, surpriza acestui început al campaniei democrate, a strâns 41 de milioane de dolari în aceeași perioadă, în principal prin intermediul micilor donații.

Cele mai citite

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...

Bărbatul suspectat de violarea şi uciderea fetiţei de opt ani din comuna Albeşti a fost prins

Bărbatul suspectat de violarea și uciderea fetiței de opt ani din comuna Albești a fost capturat de polițiști, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului...

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...
Ultima oră
Pe aceeași temă