26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialObama: SUA menţine 8.400 de militari în Afganistan până în anul 2017

Obama: SUA menţine 8.400 de militari în Afganistan până în anul 2017

Preşedintele american Barack Obama a anunţat miercuri că Statele Unite vor menţine 8.400 de militari în Afganistan până la începutul anului viitor, când se încheie mandatul actualei administraţii de la Washington, transmit Reuters şi AFP. 

Într-o declaraţie de presă făcută la Casa Albă, liderul american a spus că rolul forţelor militare ale SUA în Afganistan va fi neschimbat, respectiv acela de antrenare şi consiliere a poliţiei şi armatei afgane şi de sprijinire a misiunilor antiteroriste contra talibanilor şi altor grupări.

Cele mai citite

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Lotul lui Iordănescu pentru ultimele partide înainte de EURO

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat un lot de 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein, ultimele teste înaintea EURO 2024.Noutăţile lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă