19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialObama cere reglementări pentru utilizarea dronelor, după incidentul de la Casa Albă

Obama cere reglementări pentru utilizarea dronelor, după incidentul de la Casa Albă

Preşedintele SUA, Barack Obama, a ordonat crearea unei comisii care să reglementeze strict zborurile dronelor civile, după ce, luni, s-a prăbuşit un astfel de aparat în curtea Casei Albe, relatează Mediafax.

"Utilizarea dronelor recreative nu este reglementată deloc. O dronă de genul celei prăbuşite la Casa Albă poate fi cumpărată de oriunde", a precizat preşedintele SUA.

"Aceste drone le pot fi extrem de utile fermierilor şi iubitorilor de natură, dar trebuie să existe instanţe de reglementare. Am cerut agenţiilor guvernamentale avizate să iniţieze dialogul cu toate părţile pentru a se asigura că aceste aparate nu reprezintă niciun pericol şi nu creează intruziuni în viaţa privată", a subliniat Obama.

O dronă civilă s-a prăbuşit, în cursul nopţii de duminică spre luni, în curtea Casei Albe, dar serviciul american de pază şi protecţie a anunțat că aparatul nu reprezenta pericol.

Preşedintele Barack Obama şi soţia sa nu se aflau în Casa Albă în momentul incidentului, fiind în India. Nu se ştie dacă cele două fiice ale cuplului prezidenţial, Sasha şi Malia, împreună cu bunica lor erau în reşedinţă.

Experţii şi presa au ridicat serioase semne de întrebare în legătură cu securitatea complexului prezidenţial american, după o serie de incidente petrecute în ultima vreme.

 

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă