13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialObama i-a cerut scuze președintei Medici fără frontiere, după bombardamentul de la...

Obama i-a cerut scuze președintei Medici fără frontiere, după bombardamentul de la Kunduz

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a cerut scuze, miercuri, președintei organizației Medici fără Frontiere (MfF) după ce aviația americană a bombardat un spital al MfF din orașul afgan Kunduz. În urma bombardamentului au murit 22 de oameni, relatează Agerpres

“În această dimineață, din Biroul Oval, președintele Obama a vorbit la telefon cu Joanne Liu, președinta internațională a MfF, pentru a-și cere scuze și a prezenta condoleanțe echipelor MfF și pacienților care au fost uciși sau răniți după ce o lovitura aeriană americană a lovit din greșeală un spital al MfF din Kunduz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

Citește și: Organizația Medici fără Frontiere cere o ANCHETĂ privind bombardamentul SUA la Kunduz

El a precizat că liderul administrației de la Washington, care a discutat telefonic și cu președintele afgan, Ashraf Ghani, și-a luat angajamentul că va fi desfășurată o anchetă “completă și transparentă”.

Josh Earnest a subșiniat că președintele SUA are încredere în Pentagon pentru a efectua o anchetă “transparentă și obiectivă”.

În prezent, sunt în desfășurare trei anchete — conduse de SUA, Afganistan și NATO — pentru a elucida condițiile în care atacul a fost aprobat și pus în practică.

Citește și: Ce spune șeful Pentagonului despre bombardamentul SUA asupra spitalului din Kunduz

Organizația MfF însă, care s-a grăbit să afirme că tragedia de la Kunduz este o “crimă de război”, a susținut miercuri că “nu are încredere într-o anchetă militară internă”.

Joanne Liu a cerut miercuri crearea unei comisii internaționale umanitare. 

“Nu a fost numai un atac asupra spitalului nostru. A fost și un atac contra Convențiilor de la Geneva. Nu vom tolera așa ceva”, a afirmat președinta MfF care a primit imediat sprijin din partea Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR).

Citește și: General american: Afganii au cerut raidul asupra spitalului din Kunduz. Reacția organizației Medici fără Frontiere

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă