23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialObama îl ironizează pe Trump

Obama îl ironizează pe Trump

Preşedintele american Barack Obama a fost în formă sâmbătă noapte la ultimul său dineu pentru corespondenţii la Casa Albă, stârnind în mai multe rânduri râsetele celor prezenţi, transmite DPA. 

“Este acest dineu prea prăpădit pentru Donald?”, a întrebat el în legătură cu absenţa lui Donald Trump, afaceristul populist care conduce în cursa pentru obţinerea nominalizării Partidului Republican în scrutinul pentru Casa Albă. 

“Ce ar putea să facă în schimb? Este acasă, mâncând o ‘friptură Trump’ şi postând pe Twitter insulte la adresa Angelei Merkel?”, a mai spus Obama, conform Agerpres

Donald Trump, un utilizator fervent al reţelelor de socializare, a lansat deseori critici la adresa politicii cancelarului german de primire a solicitanţilor de azil. 

Obama a dezaprobat vehement lipsa de experienţă în politica externă a lui Trump, care nu a fost ales niciodată într-o funcţie publică. 

Nici colegii democraţi Hillary Clinton şi Bernie Sanders, de asemenea candidaţi, sau vicepreşedintele Joe Biden nu au scăpat de tiradele cordiale ale preşedintelui încă în exerciţiu. 

Obama l-a salutat pe Bernie Sanders, singurul candidat la preşedinţie prezent la dineu, drept “cea mai tânără figură a Partidului Democrat”, potrivit AFP. Senatorul are 70 de ani. 

El a făcut totodată referire la faptul că a încărunţit de când a ajuns preşedinte, glumind pe seama faptului că acum poate răspunde la trei dimineaţa la apeluri pe probleme de politică externă deoarece este oricum treaz toată noaptea pentru a merge la toaletă. 

Într-o referire la Hillary Clinton, favorită în a obţine nominalizarea democraţilor pentru Casa Albă şi singura femeie din cursă, Obama a spus: “Anul viitor altcineva va sta chiar aici. Nu se ştie cine va fi aceea”.

După ce a vorbit 32 de minute, el şi-a încheiat discursul cu afirmaţia ‘Obama, s-a terminat’, lăsând la propriu microfonul să-i cadă din mână.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă