25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialObama propune reducerea armelor nucleare

Obama propune reducerea armelor nucleare

Preşedintele american Barack Obama va propune, miercuri, ca Statele Unite şi Rusia să îşi reducă cu o treime armele strategice nucleare şi va îndemna la o reducere a arsenalelor nucleare tactice în Europa, a anunţat un oficial american, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Obama, care va prezenta aceste propuneri într-un important discurs susţinut la Berlin, se va angaja totodată să participe la un summit privind securitatea nucleară, la Haga, anul viitor, şi să organizeze un summit echivalent în ultimul an al preşedinţiei sale, în 2016.

Potrivit oficialului american, Obama este convins că Statele Unite şi aliaţii lor vor putea menţine un nivel credibil al disuasiunii nucleare “reducând cu până la o treime focoasele rachetelor nucleare strategice, sub nivelul (prevăzut de) noul tratat START”.

“Vom încerca să negociem aceste reduceri cu Rusia, cu scopul de a continua să depăşim poziţii care au prevalat în timpul Războiului Rece”, a adăugat oficialul.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă