10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialObama refuză să fie atras în viesparul irakian

Obama refuză să fie atras în viesparul irakian

 

SUA au renunţat la organizarea operaţiunii de evacuare a miilor de refugiaţi încercuiţi de jihadişti pe muntele Sinjar, în nordul Irakului, în urma raportului unei misiuni de recunoaştere efectuată la faţa locului de militari americani. Franţa şi Marea Britanie anunţă livrarea de arme pentru forţele kurde, care luptă contra jihadiştilor în Irak. Miniştrii europeni de Externe se reunesc vineri de urgenţă la Bruxelles pentru analizarea crizei din Irak.

Pentagonul a anunţat „mult mai puţin probabilă” evacuarea refugiaţilor yazidi captivi pe muntele Sinjar. O misiune de recunoaştere efectuată de Beretele Verzi a constatat că refugiaţii vânaţi de terorişti sunt „mult mai puţin numeroşi” şi trăiesc în condiţii „mai bune” decât era de aşteptat şi purtătorul de cuvânt al departamentului Apărării, contra-amiralul John Kirby a afirmat că mii de refugiaţi au reuşit să părăsească muntele în ultimele nopţi.

Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi precizează însă că peste 30.000 de persoane, majoritatea aparţinând minorităţii yazidi, sunt blocate, fără apă şi alimente, în regiunea muntoasă deşertică Sinjar din nordul Irakului.

Loviturile aeriene americane contra poziţiilor jihadiştilor Statului Islamic (SI) din jurul muntelui Sinjar au deschis drumul pentru mii de yazidi să scape de ameninţarea teroriştilor, dar mii de refugiaţi se află încă pe munte.

Implicate pentru prima oară militar în Irak după retragerea trupelor americane la finele anului 2011, SUA efectuează de vinerea trecută lovituri aeriene în această regiune asupra poziţiilor teroriştilor SI, acuzaţi că persecută minorităţile şi recurg la execuţii sumare şi violuri. Sute de mii de persoane au fost silite să-şi părăsească localităţile fugind din calea ofensivei fulgerătoare a SI, care din 9 iunie a ocupat zone întregi din nordul Irakului, la est şi la vest de Bagdad. În ultimele zece zile, jihadiştii au avansat spre Kurdistanul autonom, alungând zeci de mii de membri ai minorităţilor creştină şi yazidi din casele lor, în Sanjar şi Qaraqosh. Armata kurdă a suferit mai multe pierderi şi în paralel cu ajutoarele umanitare, occidentalii au decis trimiterea de arme forţelor din Kurdistanul irakian.

Benjamin J.Rhodes, adjunctul consilierului pentru securitate naţională, declara că preşedintele Obama urma să decidă operaţiunea de evacuare de pe muntele Sinjat, după analizarea situaţiei de către consilierii militari. Rhodes a precizat că trebuie făcută distincţia între folosirea forţelor americane pentru o misiune umanitară şi pentru utilizarea trupelor în lupte contra jihadiştilor SI în Irak şi Siria, preşedintele Obama continuând să se opună trimiterii de trupe americane la sol în Irak.

Arme pentru kurzi

După SUA, Franţa, Marea Britanie şi Germania au anunţat creşterea efortului lor pentru ajutorarea persoanelor blocate pe munte şi pentru trimiterea de arme pentru forţele kurde, care luptă contra jihadiştilor. Franţa, care s-a opus invaziei Irakului în 2003, a declarat că va livra kurzilor „arme sofisticate” şi Londra a precizat că guvernul va continua să susţină ajutorul umanitar şi va expedia forţelor kurde muniţii provenite din Europa de Est. Germania, la rândul ei, va trimite ajutor ne-letal – camioane grele, veste anti-glonţ şi corturi.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă