11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOBAMA susține că Donald Trump nu are pregătire în domeniul politicii externe

OBAMA susține că Donald Trump nu are pregătire în domeniul politicii externe

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a criticat, duminică, "lipsa de pregătire" de care dă dovadă Donald Trump în materie de politică externă, informează AFP citată de Agerpres.

Obama a făcut referire, concret, la recentele declaraţii referitoare la NATO ale candidatului republican la preşedinţie.

Într-un interviu pentru The New York Times, Trump susținea că, dacă ţările baltice, care sunt membre NATO, ar fi atacate de către Rusia, el nu ar decide o intervenţie a SUA în sprijinul lor decât după ce va verifica dacă aceste ţări "şi-au îndeplinit obligaţiile". 

"Există o diferenţă enormă între a-i îndemna pe aliaţii noştri europeni să-şi respecte angajamentele în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare şi a le spune 'Ştiţi ceva? Am putea să nu respectăm angajamentul principal al celei mai importante alianţe din istorie'", a explicat Obama într-un interviu difuzat duminică la Face The Nation, de la CBS. 

Unul dintre principiile de bază ale NATO stipulează că un atac împotriva unuia dintre membri este un atac asupra tuturor aliaţilor. Amintind că acest principiu a fost "piatra de temelie" a politicii externe americane după cel de-al doilea Război Mondial, indiferent de cine a fost preşedintele ţării, Obama a apreciat că declaraţiile candidatului republican demonstrează că nu stăpâneşte subiectul. 

"Să nu ai o capacitate de înţelegere sau o cunoaştere suficiente pentru a spune că America ar putea să nu-şi ţină angajamentul solemn de a-şi proteja aliaţii care au fost alături de noi după 11 septembrie (…) demonstrează lipsa de pregătire de care face dovadă în domeniul politicii externe", a insistat Obama.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă