13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialObama trimite 275 de militari să protejeze Ambasada SUA de la Bagdad

Obama trimite 275 de militari să protejeze Ambasada SUA de la Bagdad

Barack Obama a anunţat luni mobilizarea a 275 de militari americani în Irak cu scopul de a proteja Ambasada Statelor Unite de la Bagdad şi pe cetăţenii americani care se află în incinta acesteia, relatează Mediafax.

Departamentul de Stat a anunţat duminică, fără să precizeze numărul, trimiterea unor trupe suplimentare în domeniul securităţii pentru a proteja această ambasadă în contextul "instabilităţii şi violenţei" din ţară. Acesta a anunţat totodată transferarea anumitor angajaţi către alte instalaţii.

"Începând de la 15 iunie, 275 de militari au început să fie mobilizaţi în Irak cu scopul de a consolida securitatea angajaţilor americani şi Ambasadei Statelor Unite", a anunţat Barack Obama într-un mesaj transmis preşedinţilor Camerei Reprezentanţilor şi Senatului.

"Această forţă este mobilizată pentru a proteja cetăţeni americani şi clădiri americane dacă va fi necesar şi este echipată de luptă", precizează preşedintele, care adaugă că ea va rămâne în Irak "până când situaţia în domeniul securităţii nu-i va mai justifica prezenţa".

După o ofensivă fulgerătoare, săptămâna trecută, în cursul căreia au preluat controlul asupra celui de-al doilea cel mai important oraş din Irak, Mosul, jihadişti din cadrul grupării sunnite teroriste Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au preluat luni controlul asupra unui oraş strategic din nord-vestul ţării.

Barack Obama urma să participe luni seara la o şedinţă a Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), pentru a examina diferitele opţiuni pe care le are – între care şi recurgerea la atacuri aeriene – într-o încercare de a bloca avansarea jihadiştilor.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

PNL îl trimite înapoi la Brașov pe ministrul Veștea

Conducerea PNL l-a desemnat pe Adrian Veștea, actualul ministru al Dezvoltării, drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Veștea va fi candidatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă