12.4 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialOficial rus: Marea Neagră nu este o mare a NATO

Oficial rus: Marea Neagră nu este o mare a NATO

Marea Neagră nu este o mare a Alianței Nord-Atlantice, a declarat, miercuri, un diplomat de rang înalt din Rusia. Mai mult, el a avertizatizat NATO că amplasarea de forțe navale reprezintă o mișcare de natură să submineze securitatea în regiune şi să afecteze relaţiile cu Rusia, informează Reuters, potrivit Agerpres.

„Dacă se va lua o decizie privind crearea unei forţe permanente, evident că ea va fi destabilizatoare, întrucât aceasta nu este o mare a NATO”, a declarat directorul Departamentului de cooperare europeană din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, Andrei Kelin.

El a continuat precizând că Marea Neagră „nu are nimic de-a face cu Alianţa”. ”Nu cred că astfel se vor îmbunătăţi relaţiile noastre cu NATO”, a mai spus diplomatul.

Agenţia Reuters menţionează în acest context că, în conformitate cu Convenţia de la Montreux, navele de război ale statelor care nu au ieşire la Marea Neagră nu pot staţiona în apele acestei mări mai mult de 21 de zile consecutive. 

Presa de stat rusă a relatat la începutul lunii despre pătrunderea în Marea Neagră în cadrul unor manevre de rutină a distrugătorului american USS Porter, echipat cu un nou sistem de rachete, desfăşurare ce a stârnit mânia Moscovei. 

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă