21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialOfiţer al USA Navy, acuzat de spionaj

Ofiţer al USA Navy, acuzat de spionaj

În oraşul american Norfolk, Virginia, a început audierea preliminară în procesul unui ofiţer de marină acuzat de spionaj în favoarea Chinei şi a Taiwanului. Locotenent comandorul Edward Lin, născut în Taiwan, a fost arestat în urmă cu opt luni pe un aerodrom din Pacific de către forţele armate americane, fiind suspectat că încerca să zboare spre altă ţară, relevă CNN.

În prezent, este sub pază în Norfolk şi de anchetă se ocupă Serviciul pentru anchete penale al Marinei (Navy) SUA şi FBI. Marina americană îl acuză pe Edward Lin de spionaj, dar şi de frecventarea unei prostituate. Nu se ştie cum informaţiile secrete au fost transmise funcţionarilor taiwanezi sau chinezi, dar comandantul Lin, un ofiţer de zbor care a lucrat pe avioane-spion ale Marinei, este acuzat că transmitea informaţii secrete ştiind că vor fi folosite de un guvern străin.

Marina militară din Taiwan a negat orice implicare în cazul ofiţerului Marinei americane aflat sub anchetă, spre deosebire de Marina chineză, care nu a comentat afacerea.

Comandantul Lin a venit în SUA cu familia când avea 14 ani şi Marina americană l-a salutat ca pe un exemplu de reuşită în rândul imigranţilor. El a servit ca ofiţer de zbor în cadrul Pentagonului şi a fost afectat cartierului general al Grupului de patrulare şi recunoaştere care supervizează avioanele Marinei americane de patrulare – avioanele-spion P-8A Poseidon, P-3C Orion şi MQ-4C Triton, drone de supraveghere.

Marina a precizat că ofiţerul Edward Lin a călătorit în Taiwan fără să obţină permisiunea care era necesară înaintea vizitei. De asemenea, Lin a făcut planuri pentru a călători în China, fără să informeze USA Navy.

Munca ofiţerului Lin pe avioane de spionaj a fost de un interes special pentru militarii străini. În timp ce China, o ţintă rivală a SUA în ce priveşte culegerea de informaţii, avea motive clare pentru obţinerea de informaţii secrete americane, interesele Taiwanului sunt mai puţin evidente. Insula face faţă unei ameninţări de lungă durată din partea Chinei, ce o consideră partea insulară a teritoriului său, care în final trebuie unit. SUA este cel mai mare aliat al Taiwanului şi un furnizor-cheie de arme pentru a rezista Chinei.   

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă