16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialOlanda vrea să introducă camioanele "fără şofer" în trafic

Olanda vrea să introducă camioanele “fără şofer” în trafic

Autorităţile din Olanda analizează legislaţia rutieră pentru a face posibilă testarea maşinilor autonome pe drumurile publice, informează Mediafax.

Un plan pe cinci ani pentru introducerea camioanelor autonome pe drumurile care leagă portul Rotterdam de alte oraşe a fost depus în parlament de o asociaţie care reuneşte organizaţii industriale şi de cercetare, printre care Olanda Transport şi Logistică, DAF Trucks, Portul Rotterdam şi Organizaţia pentru Cercetare Ştiinţifică Aplicată din Olanda.

"Vrem să derulăm primele demonstraţii la începutul anului următor şi să facem teste într-un mediu controlat cât mai curând posibil", a declarat un purtător de cuvânt al Organizaţiei pentru Cercetare Ştiinţifică Aplicată din Olanda.

Ministrul Infrastructurii şi Mediului, Melanie Schultz van Haegen, a anunțat că specialiștii din minister analizează legislația și că până anul următor va înainta un proiect de lege care ar face posibilă testarea maşinilor autonome, precum şi planuri pentru desemnarea unor anumite drumuri şi condiţii pentru derularea testelor anul următor, potrivit Associated Press.

Alte ţări europene au lansat proiecte similare, însă planul Olandei este unic "pentru că niciun alt proiect nu are o ţintă fermă de a aduce maşinile autonome pe piaţă în cinci ani, cu sprijinul guvernului", a spus purtătorul de cuvânt.

În primă fază, camioanele autonome vor fi testate în simulări pe calculator, iar într-o etapă ulterioară să fie folosite camioane reale pe o pistă specială, înainte ca acestea să fie testate pe drumurile publice.

"Există numeroase beneficii ale trecerii la camioane autonome. Acestea au nevoie de mai puţin spaţiu pe drum şi folosesc asfaltul mai eficient; evită blocajele în trafic şi reduc accidentele. Sunt, de asemenea, mai prietenoase cu mediul", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Infrastructurii şi Mediului.

Proiectul prevede ca în cinci ani camioane autonome să fie folosite pentru a livra bunuri din portul Rotterdam.

Google a anunţat, la sfârşitul lunii mai, că a dezvoltat primele prototipuri ale maşinii "fără şofer" la care lucrează mai mulţi ani şi intenţionează să construiască în parteneriat cu companii auto circa 100 de automobile pentru teste, complet autonome şi lipsite de elemente precum volan, pedale de acceleraţie şi frână.

Compania americană testează de mai mult timp pe drumurile din SUA maşini autonome, inclusiv versiuni modificate de Prius şi Lexus, echipate cu camere, senzori radar şi laser.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă