14.6 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialOMS: Epidemie de holeră în Tanzania: 74 de oameni au murit

OMS: Epidemie de holeră în Tanzania: 74 de oameni au murit

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că Tanzania se confruntă cu o epidemie de holeră de mare amploare. Astfel, 74 de persoane au decedat și aproximativ 5.000 de cazuri au fost confirmate până în prezent, relatează Agerpres. 

Potrivit OMS, 4.922 de cazuri au fost confirmate în 12 regiuni tanzaniene din luna august a acestui an până în data de 21 octombrie. 

Dar Es Salaam, capitala economică, este zona cea mai afectată, fiind confirmate peste 3.500 de cazuri în acest oraș-port care are cea mai mare populație, a precizat Dominique Legros, șeful departamentului dedicat holerei din cadrul OMS.

Epidemia ar putea să se extindă dincolo de granițele Tanzaniei. Deja au fost confirmate 140 de cazuri pe o insulă din arhipelagul Zanzibar, potrivit oficialului OMS.

OMS a dat asigurări că suma de 2 milioane de dolari este necesară pentru combaterea epidemiei, pentru distribuirea apei potabile către populație și pentru tratarea celor bolnavi.

Cele mai citite

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...
Ultima oră
Pe aceeași temă