Fostul premier britanic David Cameron a decis să părăsească viaţa politică, astfel că a renunțat la locul său din Parlament și a declanșat alegeri parţiale. A jucat, a pierdut și acum pleacă.
Anunţul-surpriză, la 12 septembrie, al demisiei din postul său de deputat de Whitney (în apropiere de Oxford) ilustrează căderea brutală a lui David Came-ron după victoria partizanilor ieșirii Marii Britanii din UE. Paradox crud pentru unul dintre premierii preconizați a intra în panteonul „starurilor“ politice de la Westminster înaintea referendumului pentru Brexit și care acum iese din politică pe ușa din spate. David Cameron a condus guvernul britanic între 2010 și iunie 2016. După plecarea din Downing Street 10, își anunţase intenţia de a rămâne deputat până la viitoarele alegeri generale, prevăzute pentru 2020.
David Cameron și-a legat numele de trei momente esenţiale din istoria regatului – modernizarea Partidului Conservator, succesul economic al coaliţiei cu liberal-democraţii și înfrângerea adepţilor independenţei la referendumul scoţian. Însă, după referendumul privind Brexit-ul, Cameron a devenit unul dintre oamenii cei mai detestaţi din Marea Britanie, până și cei mai înflăcăraţi adepţi ai săi judecându-l pentru dezinvoltura cu care a riscat viitorul ţării organizând consultarea populaţiei. După numirea în guvernul condus acum de Theresa May a adversarilor săi redutabili, acest om politic dinamic, cu carismă, dar și manipulator, a fost total marginalizat. Astăzi este clasat printre cei mai slabi premieri „tory“ (Partidul Conservator) din istoria contemporană a regatului.
Paradoxal, rivalul său dintotdeauna, Boris Johnson, promovat ministru de Externe, provenit din același mediu al marii burghezii, a scăpat de furia publicului datorită rolului său de motor în campania pro-Brexit. Presa arată că, acum, Cameron are timp pentru a-și scrie memoriile și a explica, poate, misterioasele motive care l-au împins să anunţe în 2013 acest referendum „al tuturor riscurilor“ și mai ales încăpăţânarea, după victoria la legislative, doi ani mai târziu, de a face din susţinerea referendumului o problemă de principiu.
