13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialONU, îngrijorată de execuțiile persoanelor condamnate pentru atentatul terorist de la Bagdad

ONU, îngrijorată de execuțiile persoanelor condamnate pentru atentatul terorist de la Bagdad

Execuțiile persoanelor condamnate la moarte după atentatul de luna trecută de la Bagdad, soldat cu 324 de morți, stârnesc îngrijorări Organizației Națiunilor Unite (ONU), potrivit Reuters, citat de Mediafax.

„Este prea uşor să permiţi unor asemena atrocităţi să întreţină focul răzbunării. Însă răzbunarea nu înseamnă dreptate”, a declarat Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al-Hussien.

Confruntându-se cu presiuni în urma atacului de luna trecută de la Bagdad, revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic, premierul Haider al-Abadi a solicitat o anchetă privind întârzierile în execuţia deţinuţilor găsiţi vinovaţi pentru infracţiuni legate de terorism.

„Având în vedere slăbiciunile din sistemul judiciar irakian şi climatul actual în Irak, sunt foarte ingrijorat de faptul că oameni nevinovaţi ar fi putut fi şi ar putea fi în continuare condamnaţi şi executaţi, acest lucru generând erori judiciare mari şi ireversibile”, a mai spus Zeid.

Atentatul a avut loc în districtul Karada din centrul Bagdadului. În acel timp, multe familii erau la cumpărături pentru sărbătoarea Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul lunii de post musulman, Ramadan, şi restaurantele erau pline. Atentatul a fost cel mai grav de la invadarea Irakului de către SUA în 2003. 

Gruparea extremistă Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atac. Într-un comunicat pe Internet, gruparea a afirmat că atacatorul sinucigaş i-a vizat pe şiiţi. Statul Islamic îi consideră pe musulmanii şiiţi drept eretici.

Cele mai citite

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă