12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialONU caută prizonierii din lagărul nord-coreean

ONU caută prizonierii din lagărul nord-coreean

Un raport al Națiunilor Unite solicită comunității internaționale să pună presiune pe Phenian pentru a elibera cetățenii străini răpiți de regimul comunist, printre care s-a aflat și o româncă, dispărută la sfârşitul anilor ’70 şi decedată două decenii mai târziu.

Raportorul special al Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului în Coreea de Nord a solicitat public o acțiune internațională susținută, pentru a obliga această țară să recunoască faptul că sechestrează cetățeni străini, despre care se presupune că au fost răpiți timp de mai multe decenii, potrivit cotidianului american New York Times.

Marzuki Darusman a făcut public la începutul săptămânii un raport în care îndeamnă la “acțiune susținută și hotărâtă” a comunității internaționale pentru “a face lumină în toate cazurile de răpire” și pentru aducerea în țările de origine a celor care sunt încă în viață. Documentul urmează a fi prezentat săptămâna viitoare și la Consiliul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, ce va avea loc la Geneva, arată publicația newyorkeză.

Agenții nord-coreeni au răpit sute de cetățeni străini, din 1960 până în 1990, mai ales din Japonia, China și Coreea de Sud, după cum au arătat mai multe rapoarte de-a lungul timpului. O comisie care a anchetat modul sistematic în care regimul de la Phenian încalcă drepturile omului a descoperit că au fost răpite și persoane din Liban, Malaezia, România, Singapore și Thailanda, notează New York Times. „România liberă“ a relatat anul trecut despre situația unei românce – Doina Bumbea (foto medalion) – care a ajuns în 1978 prizoniera lagărului comunist din Coreea de Nord. A rămas acolo pentru următorii 19 ani, până când s-a stins, răpusă de un cancer pulmonar.

Fenomenul

Autoritățile japoneze au identificat 12 cetățeni răpiți, care nu s-au întors în Japonia nici până în prezent, dar investighează și alte 881 posibile cazuri, conform lui Marzuki Darusman.

Având în vedere numărul mare de țări ai căror cetățeni se află în această situație, raportorul spe-cial al ONU militează pentru o “abordare internațională a problemei“, solicitând Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și Adunării Generale să preia subiectul și să organizeze o conferință internațională pentru a coagula aceste state ai căror cetățeni sunt sechestrați, arată jurnaliștii americani. Raportul special solicită comunității internaționale să mențină presiunile, după ce anul trecut Consiliul de Securitate a reclamat Coreea de Nord la Tribunalul Penal Internațional, inclusiv pentru răpiri care au fost “unice prin intensitatea, dimensiunea și natura lor”.

Românca Doina Bumbea nu a supraviețuit, pentru a mai putea fi salvată din lagărul comunist. Părinţii şi cei doi fraţi rămași în țară, în lipsa oricărei veşti despre soarta femeii, i-au organizat încă de la mijlocul anilor ’80 un ritual de înmormântare. Abia după 30 de ani aveau să afle adevărul despre Doina: fusese răpită în 1978 de spionii lui Kim Yr Sen, căzând astfel victimă unei operaţiuni a regimului de la Phenian. Presa a relatat că, în prezent, familia Doinei Bumbea numără doi băieţi, care trăiesc în continuare la Phenian, respectiv un frate şi o mamă, neconsolaţi şi cu prea puţine răspunsuri, la Craiova. Tatăl şi fratele mijlociu s-au stins, între timp, şi ei.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă