12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialONU condamnă utilizarea gazelor LACRIMOGENE împotriva refugiaților

ONU condamnă utilizarea gazelor LACRIMOGENE împotriva refugiaților

ONU condamnă utilizarea gazelor lacrimogene de către poliţia macedoneană împotriva refugiaţilor la graniţa cu Grecia, a anunțat, luni, Comitetul ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit acestui comunicat, decizia aplicată de poliția din Macedonia afectează imaginea Europei.

Zeci de migranţi şi refugiaţi au fost răniţi duminică, după ce poliţia macedoneană a folosit gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene împotriva unui grup de migranţi care încercau să forţeze bariera de la graniţa greco-macedoneană. Această acţiune a Macedoniei a fost calificată de Grecia drept “periculoasă şi deplorabilă”. 

‘În ultimele luni am văzut tensiuni la diferite graniţe europene, între forţele de securitate pe de o parte şi oameni care fug război şi care au nevoie de ajutor de cealaltă parte’, a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Adrian Edwards, într-un comunicat. 

‘Oamenii sunt răniţi şi proprietatea este deteriorată. Percepţia asupra refugiaţilor şi imaginea Europei au de suferit. Toată lumea are de pierdut’, a mai spus el. 

Aproximativ 11.000 de migranţi şi refugiaţi sunt blocaţi la Idomeni, punct de trecere a frontierei dintre Grecia şi Macedonia, începând din luna februarie ca urmare a blocării “rutei balcanice” folosite de migranţi pentru a ajunge în ţările din nordul Europei. Aceştia dorm de mai multe săptămâni sub cerul liber, în condiţii mizere. 

Edwards a afirmat că este nevoie urgent ca oamenii să fie duşi în centre de primire puse la dispoziţie de guvernul elen, proces în care UNHCR şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi oferi ajutorul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă