16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialOperaţiunile militare ale Turciei împotriva kurzilor se apropie de final

Operaţiunile militare ale Turciei împotriva kurzilor se apropie de final

Operaţiunile militare turce împotriva militanţilor kurzi din sud-estul ţării se apropie de final, a anunţat premierul turc Ahmet Davutoglu, relatează DPA citată de Mediafax.

22 de persoane au fost ucise în confruntări recente dintre forțele de securitate și kurzi.

Partidul Democratic al Popoarelor (HDP, prokurd) afirmă că 100 de civili au fost ucişi, începând de la mijlocul lui decembrie, în provinciile Sirnak şi Diyarbakir, fieful separatiştilor.

Printre morţi se află cel puţin 18 copii – inclusiv unul în vârstă de trei luni – şi bătrâni – unul în vârstă de 85 de ani -, potrivit HDP.

Doi civili, doi ofiţeri din cadrul serviciilor turce de securitate, un ofiţer de poliţie şi un militar au fost ucişi în confruntări armate, anunţa marţi agenţia Dogan, citând oficiali locali.

Militarii au anunţat concomitent că a ucis 16 membri PKK în confruntări armate recente, în cele două provincii aflate în centrul conflictului.

Armata turcă afirmă că cel puţin 590 de militanţi din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au fost ucişi în aceste provincii numai în ultimele cinci săptămâni. Această informaţie nu poate fi verificată din surse independente, precizează DPA.

Premierul Ahmet Davutoglu a promis marţi, la Londra, să "cureţe" regiunea de militanţi şi a adăugat că operaţiunile în Sirnak sunt aproape finalizate.

Operaţiunile militare sunt însoţite de restricţii de circulaţie, ridicate uneori doar pentru o scurtă perioadă de timp, cât să le le permită civililor să-şi refacă proviziile de bază.

Organizaţii cu activitate în domeniul drepturilor omului critică extrem de dur modul în care Guvernul gestionează situaţia, citând morţi în rândul civililor, strămutări generalizate ale populaţiei şi restricţionarrea accesului la îngrijiri medicale.

Guvernul a luat măsuri dure inclusiv împotriva unui grup de universitari, care a semnat o petiţie prin care îndeamnă la pace cu această etnie, pe unii deţinându-i pentru o scurtă perioadă de timp. Universitarii – 2.000 potrivit organizatorilor – condamnă ceea ce ei denunţă drept un "masacru".

Un armistiţiu între PKK şi Ankara s-a prăbuşit în iulie, la peste doi de când a intrat în vigoare.

În ultimele luni ale anului trecut, sute de persoane au fost ucise – inclusiv civili, membri ai forţelor de securitate şi activişti – înainte ca operaţiunile să ajungă în perioada de vârf, la mijlocul lui decembrie.

Turcia efectuează operaţiuni împotriva PKK şi în nordul Irakului.

Kurzii din Turcia – care reprezintă aproximativ 15% din populaţia ţării – denunţă de mai multe decenii faptul că sunt victimele unor discriminări sistematice şi unor operaţiuni militare disproporţionate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă