25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialOpozantul rus Aleksei Navalnîi, închis din nou

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, închis din nou

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost condamnat, joi seara, la 15 zile de detenţie fiindcă a încălcat condiţiile unei condamnări precedente care îi interzicea să participe la manifestaţii publice, informează Mediafax.

Opozantul rus a fost sancţionat pentru că a distribuit la metroul din Moscova, la 15 februarie, pliante care fac apel la organizarea unui marş la 1 martie.

Potrivit lui Navalnîi, în acea zi el a fost reţinut timp de opt ore la poliţie, apoi eliberat.

"Nu am făcut decât să informez lumea despre eveniment. Toate aceste acţiuni au loc pentru ca eu să nu particip la marş", a acuzat el, relatează Interfax.

Activistul în vârstă de 38 de ani, aflat în fruntea protestelor care au avut loc la Moscova în iarna anului 2011-2012, şi care s-a situat pe locul doi la alegerile pentru Primăria Moscovei, a afirmat în mod repetat că acuzaţiile împotriva sa sunt un complot al Kremlinului pentru a-l îndepărta de pe scena politică.

Navalnîi a fost condamnat în iulie 2013 la cinci ani de închisoare pentru fraudă, însă pedeapsa a fost ulterior suspendată. Ulterior, alte pedepse au fost pronunţate împotriva sa, inclusiv în cazul Yves Rocher.

Justiţia rusă a confirmat, marţi, în apel, pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care opzantul rus a fost condamnat în primă instanţă, în decembrie, în cazul Yves Rocher.

El şi fratele său au fost declaraţi vinovaţi pentru că au deturnat 27 de milioane de ruble (384.000 de euro) în detrimentul filialei ruse a Yves Rocher. Ei au fost condamnaţi şi la plata unor indemnizaţii de 4,4 milioane de ruble (aproximativ 63.200 de euro) firmei.

Tribunalul a precizat că ziua începerii executării pedepsei de către Aleksei Navalnîi va fi considerată ca fiind 28 februarie 2014, când opozantul a fost plasat în arest la domiciliu.

Cele mai citite

Un nou gol pentru Mihăilă în Serie B! Parma, campioană în liga secundă din Italia

Valentin Mihăilă a înscris un nou gol pentru Parma, care a terminat la egalitate cu US Cremonese, 1-1, duminică, pe teren propriu, în penultima...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Un nou gol pentru Mihăilă în Serie B! Parma, campioană în liga secundă din Italia

Valentin Mihăilă a înscris un nou gol pentru Parma, care a terminat la egalitate cu US Cremonese, 1-1, duminică, pe teren propriu, în penultima...
Ultima oră
Pe aceeași temă