14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOptimism la Berlin după numirea noului ministru grec de Finanţe

Optimism la Berlin după numirea noului ministru grec de Finanţe

Guenther Oettinger, comisarul european german, a declarata că este optimist că numirea lui Euclid Tsakalotos la conducerea ministerului de Finanţe şi sprijinul partidelor de opoziţie pentru premierul Alexis Tsipras ar putea facilita negocierile dintre Atena şi creditorii săi europeni, relatează AP, preluat de Mediafax.

Oettinger este de părere că Tsakalotos “nu are aceeaşi atitudine ca predecesorul său şi cunoaşte cifrele, faptele, ştie propunerile noastre de reforme şi ştie că suntem flexibili“, a precizat Oettinger.

Liderii Germaniei şi Franţei au cerut luni Greciei să redacteze urgent propuneri de reformă pentru a preveni ieşirea statului elen din zona euro, lăsând astfel uşa deschisă negocierilor.

Premierul grec Alexis Tsipras merge marţi la Bruxelles pentru a negocia un acord cu liderii europeni.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă