18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialOrdinul anti-imigraţie semnat de Trump a fost blocat parţial de un judecător,...

Ordinul anti-imigraţie semnat de Trump a fost blocat parţial de un judecător, pe fondul unor proteste la aeroporturi / Departamentul de Securitatea Internă va respecta deciziile justiţiei

Un judecător federal din Statele Unite ale Americii a blocat parţial implementarea ordinului executiv dat de Donald Trump care restricţionează imigraţia, scrie BBC. Departamentul american pentru Securitate Internă a comunicat că va “respecta deciziile judecătoreşti”, relatează agenţia de ştiri Reuters, retransmite mediafax.

Departamentul american pentru Securitate Internă a comunicat că va “respecta deciziile judecătoreşti” cu privire la suspendarea deportării persoanelor vizate de ordinul executiv antiimigraţie semnat de preşedintele Donald Trump, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Într-un comunicat dat publicităţii de Departamentul pentru Securitate Internă se afirmă că autorităţile vor “respecta deciziile judecătoreşti”, precizând că măsurile privind interzicerea intrării în ţara a cetăţenilor din mai multe state musulmane rămân valabile.

Comunicatul a fost emis la doar câteva ore după ce un judecător federal din New York a oprit temporar deportarea a zeci de persoane reţinuţi pe aeroporturi ca urmare a ordinului executiv ce prevede suspendarea programului de primire şi instalare a refugiaţilor timp de patru luni şi interdicţia de a intra pe teritoriul american timp de trei luni pentru cetăţenii din mai multe state majoritar musulmane.

“Aceste persoane au trecut prin screening-uri suplimentare de securitate şi în acest moment sunt procesaţi pentru a intra în Statele Unite, în conformitate cu legile privind imigraţia şi deciziile judecătoreşti”, se afirmă într-un comunicat al Departamentului pentru Securitate Internă.

Decizia a fost dată duminică dimineaţă după ce mai mulţi avocaţi ai persoanelor afectate şi asociaţii ale drepturilor omului au atacat legea în instanţă.

Cu toate acestea, decizia are caracter temporar şi rămâne în vigoare până la examinarea mai atentă a cazurilor. În plus, aceasta interzice doar deportarea celor afectaţi de ordinul executiv, însă nu permite specific intrarea acestora pe teritoriul american, astfel că, multe din aceste persoane riscă să rămână blocate în aeroporturi.

Uniunea pentru Libertatea Civilă din SUA a estimat că între 100 şi 200 de persoane care deţin cetăţenia uneia din cele şapte state au rămas blocate în aeroporturi după ordinul preşedintelui Donald Trump de sâmbătă. 

În acelaşi timp, mii de persoane au protestat în aeroporturile din SUA faţă de ordinul antiimigraţie semnat de Trump (foto: Telegraf)

La scurt timp după semnarea ordinului, mii de oameni au protestat în faţa aeroporturilor din oraşe precum New York, Dulles, Los Angeles, San Francisco, Denver şi Philadelphia, unde au scandat „Lăsăţi-i să intre!”.

Sute de persoane au venit la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy din New York pentru a protesta faţă de reţinerea a doi cetăţeni irakieni care au fost ulterior eliberaţi.

Congresmanul democrat Nydia Velazquez a participat la manifestaţia de la aeroportul din New York şi a catalogat ordinul executiv semnat de Trump drept “ruşinos” şi “ne-american”.

Sute de persoane, printre care şi senatoarea Elizabeth Warren, s-au strâns pentru a protesta şi la aeroportul Logan din Boston.

Alte persoane s-au strâns în faţa judecătoriei din Brooklyn care, într-un final, a decis amânarea parţială a aplicării ordinului. Toţi cei prezenţi au izbucnit în urale după anunţarea deciziei.

Protestatarii au cerut, printre altele, anularea ordinului executiv şi şi-au proclamat, totodată, solidaritatea cu refugiaţii afectaţi de ordinul semnat de Trump.

Proteste sunt programate să aibă loc duminică în mai multe oraşe din SUA, printre care Orlando, Boston, Philadelphia, Atlanta, Seattle, Washington şi Chicago.

Ondine GhergutText Tweet

 

Preşedintele Donald Trump a interzis intrarea refugiaţilor sirieni în Statele Unite pe termen nelimitat, ca parte a unor noi măsuri de a “menţine teroriştii islamici radicali în afara SUA”. El a semnat un ordin executiv amplu, care prevede şi suspendarea, timp de patru luni, pentru toate programele de imigrare.

De asemenea, prin acest ordin, cetăţenii din alte şase state, în principal musulmane, primesc interdicţie de a intra pe teritoriul american timp de trei luni.

Preşedintele american a explicat că oprirea temporară a programului de refugiaţi este necesară pentru ca agenţiile guvernamentale să aibă timp să dezvolte un sistem de control mai strict.

“Iniţiez noi măsuri de control pentru a menţine în afara Statelor Unite teroriştii islamişti radicali. Nu îi vrem aici”, a mai declarat liderul de la Casa Albă.

 

 

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă