15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPapa condamnă persecuţia minorităţilor

Papa condamnă persecuţia minorităţilor

Papa Francisc a condamnat joi, în mesajul său de Crăciun, traficul, abuzurile, exploatările şi violenţele la care sunt supuşi copiii şi "persecuţia brutală" a minorităţilor, masacrele şi luările de ostatici din lume, relatează AFP, citată de Mediafax.

Papa a pronunţat mesajul tradiţional "urbi et orbi" ("oraşului şi lumii"), din logia basilicii Sfântul Petru, în faţa unei mulţimi foarte numeroase.

Prea mulţi copii sunt "victime ale abuzurilor şi exploataţi sub ochii noştri şi cu tăcerea noastră complice", a denunţat el. Într-o abatere de la textul său, vizibil emoţionat, el a evocat "copiii masacraţi în bombardamente, inclusiv acolo unde s-a născut Fiul Lui Dumnezeu".

Denunţând "indiferenţa", Francisc a deplâns de asemenea copiii "ucişi înainte de a vedea lumina", într-o condamnare explicită a avortului.

"Isus să-i salveze pe numeroşii copii victime ale violenţelor, victime ale traficului de persoane sau constrânşi să devină soldaţi", s-a rugat el.

"Să aducă linişte familiilor copiilor ucişi săptămâna trecută în Pakistan", a subliniat el în particular, referindu-se la atentatul comis de talibani la o şcoală din Peshawar, soldat cu moartea a 149 de persoane, dintre care 133 de copii.

Francisc le-a cerut de asemenea ucrainenilor să "depăşească tensiunile, să învingă ura şi să urmeze un nou drum al fraternităţii şi reconcilierii".

Papa a pus însă accentul pe violenţele comise de grupările jihadiste în Irak şi Siria.

"Lui Dumnezeu, Salvatorul lumii, îi cer să-i privească pe fraţii şi surorile noastre din Irak şi Siria care, de prea mult timp, suferă din cauza conflictului în curs şi, alături de cei care aparţin altor grupuri etnice şi religioase, suferă o persecuţie brutală", a afirmat el, în acest mesaj difuzat de televiziuni din toată lumea.

El a menţionat "numeroasele persoane dispersate, strămutate şi refugiate, copii, adulţi şi bătrâni, din regiune şi din lumea întreagă". Papa a cerut ca ei să "poată primi ajutoarele umanitare necesare pentru a supravieţui rigorii iernii şi a reveni în ţările lor".

Suveranul Pontif a făcut apel la "pace în tot Orientul Mijlociu", cerând "sprijin pentru eforturile celor care se angajează eficient în dialogul dintre israelieni şi palestinieni".

Papa argentinian a evocat şi Africa, dar nu şi America Latină. El a făcut apel la "pace în Nigeria, unde s-a vărsat din nou sânge şi prea multe persoane sunt private injust de afecţiunea apropiaţilor şi ţinute ostatice sau masacrate". El a invitat de asemenea la dialog şi pace în Libia, Sudanul de Sud, Africa centrală şi în Republica Democratică Congo. Papa şi-a exprimat solidaritatea cu victimele africane ale epidemiei de Ebola.

"Sunt atâtea lacrimi în acest Crăciun", a conchis Papa Francisc, cerând ca "puterea divină" să atingă "inimile atâtor bărbaţi şi femei scufundaţi în mondenitate şi indiferenţă".

Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă