17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialPapa Francisc: Copiii sunt daruri de la Dumnezeu. Interpretările privind scăderea natalităţii,...

Papa Francisc: Copiii sunt daruri de la Dumnezeu. Interpretările privind scăderea natalităţii, “simpliste”

Papa Francisc a salutat, miercuri, "familiile numeroase", revenind asupra declaraţiilor făcute marţi, privind natalitatea, care, scoase din context, au lăsat loc de interpretare, şeful Bisericii Catolice insistând că "fiii sunt daruri de la Dumnezeu" şi că se opune metodelor contraceptive.

"Familiile sănătoase sunt esenţiale vieţii sociale. Am avut o mare consolare să văd atât de multe familii numeroase care consideră fiii drept daruri de la Dumnezeu. Am auzit comentarii conform cărora familiile cu mulţi copii şi naşterea multor copii sunt cauze ale sărăciei; mi se par opinii simpliste", a adăugat Papa Francisc.

Presa italiană a prezentat în totalitate ideile expuse de Papa Francisc pe această temă. "Mă întristează să aud că trei copii sunt deja prea mult, pentru că, de fapt, trei copii pentru un cuplu reprezintă minimul necesar pentru menţinerea stabilă a populaţiei", a răspuns Papa Francisc marţi, potrivit Corriere della Sera, unei întrebări referitoare la Enciclica "Humanae vitae", a Papei Paul al VI-lea, care interzice contracepţia.

Întrebat despre diminuarea populaţiei, Francisc a explicat: "În privinţa scăderii populaţiei Terrei, cuvântul-cheie este cel utilizat dintotdeauna de Biserică, pe care eu îl reafirm: paternitate responsabilă. Cum se face acest lucru? Prin dialog, fiecare cu propriul preot-paroh, pentru a vedea ce înseamnă paternitate. Exemplul pe care l-am dat, cel al unei femei care aştepta al optulea copil după ce născuse alţi şapte prin cezariană: aici este iresponsabilitate. Unii cred că pentru a fi buni catolici trebuie să fim ca iepurii. Nu. Paternitate responsabilă. În acest scop, în Biserică există comisii matrimoniale, experţi, preoţi", scrie Mediafax.

Marţi, presa internaţională, în special cea din Franţa, Australia, Statele Unite şi Marea Britanie, a prezentat fragmente din declaraţiile Papei Francisc, scoţând din context afirmaţii şi lăsându-le să fie interpretate în sensul unui îndemn la scăderea natalităţii. L'Avvenire, publicaţia oficială a Conferinţei Episcopale Italiene, a denunţat "extrapolările" presei occidentale, avertizând că afirmaţiile Papei Francisc au fost scoase din context.

 

Cele mai citite

România – Japonia, în „optimile” Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României va înfrunta Japonia în optimile de finală ale Billie Jean King Cup, în perioada 12-14 noiembrie, la Sevilla. Conform...

Boloş: Guvernul a adoptat o OUG cu măsuri de digitalizare. Una se referă la e-Case de marcat

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu măsuri de digitalizare, iar prima se referă la e-Case...

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă